joi, 29 decembrie 2011

No name.

O mâţă leneşă aşa ca mine. :]]
Nu am inspiraţie de titlu, bine? Încă sunt cam buimacă. Casc într-una. Mi-e somn. Sunt o lenesa, ştiu. Botoşeii de la Moş Crăciun dau o stare de lene. ( aha, cre'că) Nici nu ştiu de ce scriu. Plictiseală, poate. Că de pus ordine în gânduri nu pot că încă neuronul meu doarme. Nu-l trezesc că face urât şi poate moare. ( chef de auto-ironii şi glume seci) 
Dacă tot m-am trezit eu aşa în treabă să scriu ceva, măcar să fac ceva util. Cum mi-am petrecut eu Crăciunul. Pfoai... să o luam pe rând. 
24 decembrie 
M-am trezit, habar nu am pe la cât. Probabil pe la unşpe' dimineaţa. Ce dimineaţă că era amiază aproape. Da' mă rog, m-am trezit. Am mai făcut una alta prin casă în ritmul meu fooooarte lent. După care am început să mă imbrac că la şase seara trebuia să mă văd cu ai mei coleguţi să mergem să stricăm somnu' şi liniştea la câţiva profesori şi părinţi. Că doar deh, toată noapte trebuie să aştepte lumea colindători. Mai are rost să zic că am întârziat ? Nu cred, toată lumea s-o obişnuit cu chestia asta. Mă rog... prima casă , diriga. Nu mai ştia cum să scape săraca femeie de noi . Mai avea puţin şi ne arăta uşa. Hai s-o înţelegem şi pe ea, că doar avea musafiri şi o gaşcă de 17 puştani nebuni nu-i era de lipsă. După diriga , profa de engleză.  Toată seara s-a făcut mişto pe seama acelui faimos 3 dat la jumătate din clasă. ( heh, printre care şi eu) . Şi profa de mate a fost ultima profă la care am fost. Are un câine de-a dreptu' adorabil... care era să mă muşte. După ce s-au scăpat profii de noi şi noi de ei, am început să ne destindem. Nu am băut mult. Un pahar jumate de vin şi unul de coniac de ciocolatăăă. În rest Cola la greu şi cinci cafele. Am ajuns acasă pe la şapte dimineaţa. Au fost o grămadă de faze tari, da' nu dăm din casă. Oricum o să ne amintim şi de colinda asta... 
25 decembrie
Am dormit până la 1 p.m. Eram chiaună de cap când m-am trezit. Am mâncat ceva. Am mai stat la poveşti cu mama iar apoi m-am dus iar la somn. Spre seară am primit şi noi colindători iar mai apoi a plecat mama la colindat. Ce doar eu? :))
26 decembrie 
Vizita la rude... mă puteam lipsi sincer că mai mult m-am enervat şi m-am plictisit. Whatever, de Crăciun fi mai bun...
Şi cam asta a fost. Moşu mi-a aduc ce am vrut, plus o pungă de dulciuri. Per total a fost bine. 
Să vină Revelionul! >:)

duminică, 25 decembrie 2011

Hohoho, Merry Christmas!

Iată că a sosit şi momentul ăsta, aşteptat de doişpe luni. Crăciunul. Bucurie, voie bună, pace, linişte, înţelegere, armonie, bunătate, dărnicie.. pe scurt, o atmosferă plăcută. Tipică acestei sărbători. Se simte in aer miros de vin fiert cu scoţişoară şi cozonaci. Lipseşte doar ninsoarea. Dar o să ningă, sper . 
Eu sunt obosită. Am fost toată noaptea la colindat. Distracţie toată seara, cinci cafele, un pahar de vin fiert, glume. A fost foarte tare. Resimt o oboseală şi o durere de picioare acută, dar până la urmă ăsta e farmecul. E o durere plăcută. :)) Probabil, o să povestesc mai multe, când voi fi în stare să leg mai bine câteva cuvinte.
Vă doresc un Crăciun fericit alături de cei dragi , bucurie, armonie, sănătate, etc. Ştiţi poezioara. 
Merry Christmas, everyone!

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Smile!

Când zâmbeşti, fă-o din suflet. Zâmbeşte cu toată fiinţa ta. Orice om e minunat când zâmbeşte. Nu te ascunde după un zâmbet fals. Te vei minţi doar pe tine, pentru că prin ochi ţi se vede tristeţea din suflet. Un zâmbet îţi poate lumina ziua la fel de bine precum zâmbetul tău poate aduce o rază de lumina în inima altcuiva.
Priveşte cu atenţie zâmbetul copilaşilor ce îi vezi pe stradă. Probabil va fi cel mai sincer şi inocent zâmbet pe care l-ai văzut vreodată. Priveşte zâmbetul bunicului tău, probabil va fi cel mai împlinit zâmbet după o viaţă anevoioasă. Şi asta, pentru că se simte împlinit datorită ţie.
Be happy, trăieşte, uită, iartă, visează. TU ai puterea să îţi dai aripi.
Azi... azi sunt fericită. Cu adevărat. :]

Dragă Moş Crăciun...

Am fost cuminte să ştii. Adică într-o oarecare măsură. M-am ţinut de şcoală, încerc ca o fraieră ce sunt să-mi scot mediile acum în ultima săptămână dar voi reuşi, ştii doar că dacă îmi propun ceva îmi iasă. Nu am mai fost subiect de discuţie la toate şedinţele şi diriga începe să aibă o părere mai bună despre mine. Asta merită un Oscar, nu crezi? Am rezolvat-o şi pe asta... promit să nu-i mai aduc toţi morţii pe pământ când e idioată şi vorbeşte aiurea. ( sau cel puţin voi încerca). În rest, ştii şi tu că anul ăsta am avut o decizie foarte aiurea de luat şi am luat-o pe cea bună , sunt sută la sută sigură de asta. Nu-mi aduce vre-un pistol că poate se descarcă din greşeală... Hai, Moşuuuu' , ştii doar că sunt adorabil de aiurită. :o3 Lasând la o parte toate faptele bune sau mai puţin bune pe care le-am făcut, anul acesta nu am de gând să-ţi cer prea multe. Poţi, te rog eu frumos, să aduci un sac de zăpadă, un borcan de vise şi o sacoşă de zâmbete? Dar nu vreau să fie zâmbete false, vreau să fie reale şi venite din suflet. Un suflet împlinit şi fericit. Şi vreau să le împarţi la toată lumea. Să mergem pe stradă şi să vedem oameni care zâmbesc cu adevărat, nu doar se strâmba în încercarea de a schiţa un zâmbet şi au ochii trişti şi goi.
Dacă tot veni vorba, când treci peste oraş poţi te rog să cerni şi un strop din magia Craciunului?  Nu ştiu dacă tu ştii, dar oameni au cam uitat ce înseamnă Crăciunul cu adevărat. Crăciunul din timpurile astea " moderne" se desfăşoară într-un stil haotic. Toată lumea lucrează, e agitată şi într-o luptă continuă cu timpul. Nimeni nu mai ştie de cozonaci făcuţi în casă sau de prăjiturelele tale preferate, care erau atât de bune alături de un pahar de lapte. Să nu te miri dacă nu mai au acelaşi gust, sunt de la magazin. Au oferta, dacă vrei să mergi să-ţi faci şi tu provizii, poate Doamna Crăciun nu mai are nici ea timp să ţi le pregătească.
Te rog, dacă tot vi să-mi aduci şi ceva răbdare, nişte nervi de fier şi ceva mai multă indiferenţă ca să nu mai pun la suflet tot, să nu mai cred toate tâmpeniile şi să nu-mi mai repet greşelile. Moşu' , profit de dărnicia ta dacă îţi cer să-mi aduci şi-un strop de bunătate ca să pot ierta nişte persoane? A mea deja nu mai face faţă.
Anul acesta, după cum bine observi nu prea vreau chestii materiale, vreau doar chestii esenţiale pentru o viaţă drăguţă. Şi nu mi le doresc doar pentru mine. Nu sunt egoistă, le vreau pentru toată lumea.
Cât despre chestii materiale, las totul la alegerea ta. Ştiu ca va fi ceva draguţ.
                                                        Cu drag, Alee! 


duminică, 11 decembrie 2011

Fuck you!

Fi draguţ te rog frumos şi ieşi din capul meu. Nu-mi mai invada visele şi lasă-mi măcar nopţile. Lasă-mă să mă odihnesc. Sunt obosită. Îţi cer mult? 

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Welcome, december! ♥

Yaaaai ! ♥   Deja simt cum mă învăluie spiritul sărbătorilor de iarnă. Aerul rece de afară mi-a cam pus capac, după un 1 Decembrie petrecut în frig, ca o adevarată alba-iuliancă ce sunt! :]] ( btw , La mulţi ani ROMÂNIA! cu tot cu întârzierea de rigoare, că doar deh, când sunt eu punctuală?) 
Oricum, nici nasul înfundat nu mai contează, nici zecile de pachete de şerveţele risipite sau cănile de ceai savurate. Nup, trece şi tentativa asta ( penibilă, că nu se poate zice că-i serioasă) de răceală şi o să fie totul.... yaaai! :x. Abia aştept să ningă. De fapt , dacă stau să mă gândesc, eu în fiecare an aştept să ningă. Să mă pierd iar cu privirea printre fulgii care dansează în văzduh ca mai apoi să se aşeze pa astfaltul sobru, învăluind totul într-un alb strălucitor. Atunci, când primul fulg cade, simt cu adevărat că luna asta e una dintre cele mai magice din an. O lună în care toată lumea îşi permite să viseze. O perioadă în care până şi cel mai sceptic om se gândeşte daca jucăriile mai au loc în sacul lui Moş Crăciun şi dacă bătrânelul va mai face faţă la încă o cursă în jurul lumii, într-o singură noapte. Toate astea, fac parte din magia asta... specifică să-i spunem. 
Eu mi-am început luna binişor. O ieşire de 1 Decembrie cu colegii care a fost foarte tare. Râsete toate seara, poveşti nemuritoare, printre care (întâmplator! crecă' ) s-au strecurat şi câteva pahare de vin fiert. Era frig afarăăă! Totul a fost oke' , mi-au cam dat lacrimile la o melodie şi râdeam de mine că am lacrimi în ochi. (Primăvara începe cu tine, prima ploaie de vară nu ţine, prima dragoste nu, nu se uită niciodată! )  Până şi momentul ăla a fost epic. Mai ales că era cineva pe lângă mine care se agita şi-mi urla în urechi " Dacă plângi, mă jur că te bat!" . Acum zâmbesc când îmi amintesc momentul. Wtf? Râdeam de mine singruă şi-mi ziceam " Ai, da' proastă eşti!" Ştiu că pe la sfârşit , eram îngheţată bocnă şi mă sprijineam cu capu' de un amic şi făcea el către mine " Alee , ce faci?" , la care eu ceva de genu' " Mă folosesc de corpul tău ca să mă încălzesc!" şi după aceea a zis ceva de genu' că " Nu mă refeream la asta! " şi de acolo nu am mai fost atentă. De obicei când ne adunăm mai mulţi iasă caterincă. D-aia am o relaţie de love-hate cu colegii mei. Că sunt proşti şi sunt conştientă cât de dor îmi va fi de ei. 
În rest, am luat ce notă mi-am propus în teza la geogra. :] V-am spus eu că pot. Am scăpat de teze, mai am de luat încă câteva note şi de încercat să-mi scot câteva medii, mai ales media la engleză. După aceea, gata cu stresul pe 2011. Nu vreau să-mi imaginez în semestrul doi ce va fi. Waiii... :)) 
Deci pe scurt, Decembrie, ia aminte! Eşti ultima şansă ca anul acesta să fie "the best". Aşa că ai grijă ce faci şi nu te irosi, că s-au mai irosit unşpe' înaintea ta. 

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Sweet November!

Având în vedere că e sâmbătă şi e frig afară şi pot să pun pariu că majoritatea nu aveţi chef de nimic, m-am gândit că nimic n-ar merge mai bine decât un film. Aveam în cap ori să fac un mic review la ultimul film văzut ori să fac un post foarte "colorat" în care să-mi vărs nervii. Între timp nervii şi dezamăgirea mi-au trecut , deşi mi-a rămas încă un gust amar după micile (marile) incidente, dar am preferat să abordez prima variantă.
Filmul mi s-a părut o interesantă idilă comico-dramatică. Sara e o tipă foarte atipică. Adică e genul acela de femeia care-şi trăieşte viaţa după proprile reguli , bucurându-se de fiecare clipă , căruia nu-i pasă cum se îmbracă şi care iubeşte enorm animalele. Ei bine, Sara în fiecare lună alege mai mult la întâmplare sau mai puţin.. câte un bărbat cu care să aibă o relaţie de o lună, în care să trăiască amândoi în stilul ei, după regulile ei şi după visurile ei. Apoi când perioada aceea determinată de o lună ia sfârşit, se despart fără nici o obligaţie şi fără a se mai întâlni vreodată. Când merge să dea examenul pentru carnetul de conducere, Sara îl întâlneşte pe Nelson. El e genul acela de bărbat foarte ambiţios care nu vede nimic altceva în viaţă decât cariera, care e prima lui prioritate şi care îi ocupă majoritatea timpului. Întrebând-o ceva legat de exam pe Sara, aceasta pică examenul pe motiv de şoptit sau copiat. Şi de aici începe în mare parte tot. Nelson ajunge în prima faza şoferul ei, iar mai apoi uşor uşor cade în jocul ei şi acceptă să stea cu ea o lună. Luna aceea s-a dovedit a fi specială pentru amăndoi ajungând să se ataşeze enorm unul de altul. Nelson începe să iasă din carapacea lui şi să se destindă. Ba chiar şi renunţă şa un job foarte bine plătit pentru Sara şi pentru relaţia lor.
La sfârşitul lunii, în loc ca relaţia să se încheie, Nelson îşi dă seama că doar alături de ea poate fi fericit şi o cere în căsătorie. Dar ceea ce el nu ştie era faptul că Sara suferea de-o boală incurabilă şi mai avea de trăit doar câteva luni , cărora a încercat să le dea un scop prin acele relaţii de câte o lună.
În final, Sara pleacă deşi îl iubeşte enorm pe Nelson, iar acesta rămâne singur pe-un pod cu un fular legat la ochi, căutând-o.
Per total, mie mi s-a părut un film bun care merită văzut, mai ales că tot mai e noiembrie câteva zile. Vi-l recomand cu mare drag. :]

P.S. A fost primul meu review deci nu ştiu dacă e foarte bun sau câte a-ţi înţeles din el, dar sper că am reuşit să surprind esenţialul.

marți, 22 noiembrie 2011

Limite? N-am!

Cel puţin în leneveală şi tras  mâţa de coadă...  Pfoai, cine mă cunoaşte ştie ce talent irezistibil am să-mi las totul pe ultimele ore . [ a se citi şi Ultima sută de metri :)) , şi nu, nu m-am învăţat minte] Azi, stăteam eu liniştită la geogra, vorbeam cu profu' să ne mai explice unele chestii pentru mâine că dăm teză şi face proful la un moment dat că " Cine nu şi-a învăţat nimic până acum, ar fi mai bine să meargă la un film în după-amiaza aceasta " El referindu-se că e foarte multă materie şi e aproape imposibil de îmvăţat într-o zi. Heeeh... mai are rost să zic că toate capetele s-au întors spre mine? M-am amuzat foarte tare pe chestia asta, sincer. Şi eram ceva de genu' " Wtf? Staţi mă lejer că eu ştiu cincii lecţii". Mda, din douăzeci şi ceva. :-" . Oricum, lumea deja s-a obişnuit, inclusiv eu, să le scot la capăt cum nu se poate mai original... Deci sincer, în pauze se învaţă cel mai bine. Nu ştiu de ce, dar la mine aşa e. Reţin mult mai uşor în condiţii de stres şi gălăgie. Sună aiurea, ştiu. Dapoi când e frica aia gen " Am pus-o de mă ascultă" să vedeţi cum intră toate în căp'şor de parcă ar fi fost acolo de cand lumea si pământul.
Ideea e că faza asta nu prea ţine tot timpul, hai că merge o dată de două ori, dapoi la unele teste chiar trebuie să îţi storci creieraşii până la epuizare ca să reţii tot şi mai ales corect. E aiurea când ai de învăţat zeci de pagini, da' mereu mă consolez cu gândul că la facultate o să am antrenament în învăţat mult în ultima noapte pentru te miri ce examen stupid.
Deci, în concluzie , tot răul spre bine, nu?
Eu mă duc să învăţ, şi ne auzim dupa ce iau zecele ăla în teză. :D Şi da, o să îl iau! Punct .

vineri, 18 noiembrie 2011

Back?

Titlul e cu semnul întrebării deoarece mă întreb, oare am fost cu adevărat plecată. Ideea e că săptămânile trecute camera mea a fost un adevărat "şantier în lucru" şi nu am prea avut acces la internet. Dar sincer, nu ştiu dacă mi-a fost vreodată mai dor ca şi acum să scriu. Am realizat că aşa mă calmez, mă descarc, îmi pun ordine în gânduri. E într-un fel cel mai plăcut mod de relaxare, gândind. Da, atunci când scrii ceva gândeşti al naibii de mult, compui, stergi, tai, rescrii. Dar e plăcut. Şi sincer nu scriu pentru "rating" . Au fost unele postări care mi s-au spus că au fost bune, citite şi comentate, iar mai multe persoane m-au întrebat de ce nu fac mai multe postări în genul acelora. Ei bine, cu ce m-ar ajuta dacă mi-aş expune viaţa personală pe blog? Sau dacă aş scrie doar despre "love" că aia citesc toţi adolescenţii plictisiţi. În primul rând, eu scriu ce mi-ar plăcea mie să citesc. Şi da, prin anumite postări, subtil, se simte prezenţa unei persoane la care ţin, sau din contra se simte supărarea pe care o am când pierd pe cineva apropiat. Dar vreau să cred că această chestie chiar e subtilă.
Nu poţi progrma mereu ce vrei să ştii. E ca şi cum ai încerca să îţi programezi imaginaţia ceea ce ar însemnă să îi dai limite, şi la naiba! de multe ori imaginaţia trebuie să fie lipsită de limite sau de scrupule. Trebuie să simţi ce scri şi pur şi simplu să îţi imaginezi toate acestea în aşa fel încât să te transpui în lumea ta. Lumea ta, unde tu faci regulie unde nimeni nu te judecă şi unde toate sunt aşa cum le vrei tu.
Ei bine... postarea asta este o aberaţia, da' la naibă, e o aberaţie adevărată! :]]

miercuri, 19 octombrie 2011

Rânduri, frig, teme, random things.

Yeaaaah... la toţi ne e greu. Am revenit, cu un post banal. Aşa aiurea, mai tipic mie. But whatever. Nu ştiu dacă a-ţi observat [doah, cred că toată lumea a observat :))] da' iarnă îşi cam vâră coada ei aia lungă şi afurisită prin frunzele căzute şi zilele cu o căldură vagă, dar plăcuta de toamnă. Afară aerul de dimineaţă deja e răcoros şi are grijă să îmi pună în funcţiune toate simţurile adormite şi să-mi coloreze obrajii într-o nuanţă rozalie. Dimeniţile mi se par infernale. Atunci când pur şi simplu îmi sună talefonul cu prea cunoscutele versuri care îmi rămân în cap, fredonându-le întreaga zi " We are young..." şi trebuie să mă dezlipesc de căldura şi comoditatea plapumei şi a pernei, când trebuie să deschid ochii sau măcar să încerc să fac aia deoarece dimineţile vreo zece sau cinsprezece minute până îmi termin şi eu visele din timpul somnului care se mai transpun uneori în plan real, sunt absolut ca un trup cu spiritul plecat departe. Sunt atât de adormită mereu încât dacă ai vorbi cu mine, e ca şi cum ai vorbi cu un perete, deşi rişti să nu ţi se audă nici ecoul. Uneori când trebuie să mă ridic din pat, în cap îmi rulează versurile melodiei lui Bruno Mars- The lazy song [ Today I don't feel like doing anything/ I just wanna lay in my bed.]. Mda pe scurt, nu sunt o persoană matinală.
Şi mi-e frig. De când a venit frigul a dat sinceritatea în mine, metaforic vorbind. Mâinile mele parcă sunt sloiuri de gheaţă. Mereu când mă prinde cineva de mână exclamă cu uimre " Ce mâini reci ai!" Eh, hai nu zău? Pe bune, eu nu ştiam... :]] . Dar şi mâinele mele pot fi încălzite de alte mâini, mâinile lor. Pur şi simplu mereu când îi iau de mână emană o căldură atât de plăcută şi familiară. Şi mă strâng tare şi zâmbesc, făcând uneori vreo remarcă de genu' : " Ai sânge de viperă!" , spusă în cel mai prietenesc mod posibil. E ciudat cum o replică aşa veninoasă, poate fi plăcută la auz. Da, poate îmi curge sânge de viperă prin vene, poate sunt infectată cu venin... dar şi veninul este uneori un leac miraculos.
Mi-am început şcoală cum nu se poate mai bine, cu un trei. La engleză pentru un motiv banal. Dar asta e, s-a întâmplat, profa a fost şi ea nesimţită din unele puncte de vedere, dar îmi asum în totalitate partea mea de vină. Hai că mă tot plângeam eu că trec prin generală fără vreun patru sau trei, mnah că mi s-a îndeplinit şi "dorinţa" de a lua o notă mică ca să am ce povesti nepoţiilor. Înafară de asta, sunt într-un continuu balans. Nu mai ştiu nimic. Parcă spectacolul minţii mele s-a încheiat, luminile s-au stins , s-a trans cortina şi am rămas în beznă. Nu are rost să zic că nu ştiu ce vreau de la alţii... eu nu ştiu ce vreau nici de la mine. Am un talent din ăla de-a complica situaţiile rar văzut. N-am încredere în alegerile mele, adică în unele. Până acum m-am ferit pe cât posibil de responsabilităţi sau alegeri care m-ar putea marca într-un fel sau altul. Mereu am fost o persoană nehotărâtă. Şi la cumpărături şi la ce vreau eu de la mine. Poate nu vreau nimic, sau poate vreau totul prin acest nimic. Oare când voi învăţa să am încredere în ce aleg? Să nu mă mai uit în spate? Să nu mă mai întorc din drum , să nu mai încerc să consolidez ceva, ce s-a prăbuşit încă de la fundaţie. Şi ziceam o dată că din moment ce am pus capat la ceva, nu mă mai întorc la acel ceva. M-am întors de trei ori, tot de atâtea ori am plecat, tot de atâtea ori am înjurat şi am pus suflet. Culmea? Nu m-am învăţat minte.
Oare acum , dacă atunci prin august renunţam pur şi simplu şi o continuam pe principiul " Lifes goes on with or without you" , acum mai eram în chestia asta. Nup, nu mai eram.
Mi-e dor să citesc o carte ca lumea. Mi-e dor să pierd şirul orelor afundată în fotoliu, cu soşeţele pufoase în picioare :3 şi-o cioco caldă în mână. Sincer, asta am de gând să fac. Termin Mândrie şi Prejudecată, iar apoi văd eu ce mai bifez de pe lista de lectură. Uneori tind să cred că nu mi-ar ajunge anii de viaţă să termin de citit toate cărţile care mă atrag. Citesc una şi mai apar încă trei interesante, cu coperţile frumos cartonate şi titluri fascinante. Mă bucură totuşi că parcă inspiraţie e acum mai mult de partea mea. Simt o anumite lejeritate după foarte mult timp, în a-mi exprima gândurile şi părerile fără a mă mai încurca în cuvinte. Sper să dureze.

duminică, 9 octombrie 2011

Pe drum de ţară.

Ah la naiba , dimineaţă, sâmbătă, sună ceasul. Oare cât e ? Şapte şi ceva? Mă trezesc cu greu dintre aşternuturi şi mă târâi până la baie. Parcă mă călcase trenul. Aveam ochii umflaţi, părul în toate direcţiile şi capul greu. Vineri seara băusem ceva, o doză de bere sau două. Mă crezi că habar n-am? Totul era învăluit în ceaţă sau mai bine zis fum de ţigară. Stăteam întinsă pe bancă şi priveam cerul în timp ce el fuma şi-mi explica ceva. Filozofii, concepţii, raţiune în prima parte... sentimente în a două. Zici că eram nebuni, ne alergam ca doi copii pe acolo, ne prosteam râdeam. Eram în lumea noastră, distrusă o dată cu prima tentă de lumină naturală. Frumos, o seară în care ne-am simţit ca înainte. Probabil ultima.
Revenind... m-am trezit greu. M-am îmbrăcat şi am coborât jos. Frig , opt dimineaţa. Îmi tremurau genunchii în timp ce vară-mea punea bagajele în portbagaj. Am urcat în maşină înjurând bateria telefonului deşi săracul în seara precedentă a "cântat" vreo oră. Dau să pornesc Mp3-ul. Ah, perfect, nici ăla n-avea baterie. Fuck! Buuun, oprim la o bezinărie şi-o rog pe vară-mea să-mi ia baterii. Ciuciu, ca n-aveau. Până la urmă oprim la un magazin şi-mi iau baterii . Atât am vrut. Pe drum spre bunica eram de-a dreptul paralelă cu orice discuţie. Răspundeam doar la întrebările care mi se adresau şi mai făceam vreo afirmaţie din când în când. N-aveam chef de mai mult. Dealurile curgea sub ochii mei în timp ce kilometrii se împuţinau. De când nu mai fusesem pe drumul ăsta. De când n-am mai fost toamna la cules. Maşina începe să se zguduie puţin. Intrăm pe drumul strâmt de ţară, plin de gropi şi pietre. Mă abţin să fac remărci asupra drumurilor din România. Ajungem la poarta bunicii. Era aşa pustiu, totul. Unde era bunica care ne aştepta mereu în poartă şi i se lumina chipul când ne vede, unde era bunicul care stătea pe scaun lângă trepţi şi ne zâmbea blând? Mă resemnez. Nimic nu era fel iar aerul ăsta de toamnă îmi dă o nostalgie ciudată. Dau săru-mâna şi mă duc să-mi iau treningul pe mine că deh, doar am venit la treabă. Intru în casă şi era friiiig. Mai îmi iau un hanorac pe mine. Toată ziua am coborât şi m-am urcat pe scara aia afurisita care tremura de fiecare dată când avansam câte-o treaptă, dându-mi palpitaţii în timp ce mama ţipa :
" Alexandra, ai grijă să nu cazi că singuru spital e la zece-cinşpe' minute de aici!"
Haha. Eu ştiu că-s aiurită, da' nici chiar aşa! [ nu pe naiba, că mă gândeam numa' să mă ţin de ceva ca eu pic naibii de pe acolo]. În timp ce culegeam strugurii râdeam din când în când de vară-mea care ţipa de fiecare dată când se clătina scara şi mă gândeam ce animată era curtea acea acum vreo şapte ani. Eram cel puţin zece persoane. Eu cu văru-mio ne jucam sau mă rog, ne prefăceam şi noi că ajutăm. Dar noi fiind cei mai mici nu prea avea nimeni ce ne cere. În timp ce tata cu unchiu culegeau, iar bunicu' dădea ordine. Mama cu sora ei şi bunica erau pe la bucătărie, făceau de mâncare. În timp ce sor'mea şi vară-mea erau la nucul imens din faţa casei culegând nucile de pe jos. Încă mă sperie trecerea timpului. Oftez mă dau jos de pe scară. Stop living in the past. Până seara, toata via din curte era culea , nucile strânse şi treaba aproape gata. Cred că mi-a intrat frigul până în măduva oaselor, dovadă răceala de acum. Hehe, mai contează? Trece repede.
Noaptea nu am mai comentat nimic, la maxim zece jumătate dormeam de rupeam. Am adormit cu căştile în urechi. Cel mai tare sentiment, am adormit împăcată. Am adormit exact la sfărşitul melodiei celor de la Owl City- Fireflies.
Când am plecat, am lăsat în urmă doar o curte pustie animată doar de cele câteva animale care le mai ţine bunica. Ah, a naibii toamnă nostalgică!
Cam aşa mi-a decurs week-endul. Mâine o nouă săptămână, revin la viaţa şi trăirile cotidiene.

joi, 6 octombrie 2011

Se resimte.

Neah, staţi calmi că n-am de gând să mă plâng. Am o stare bună. Cu unele mici excepţii, dar e bună. Supravieţuiesc. :)) Au trecut şi kkt-urile alea de testări iniţiale. Cu ce naiba i-au ajutat pe profi?! Că sincer la mine la şcoală nu se prea vede nici o schimbare. Au venit toţi, ne-au dat rezultatele cică "individual" şi au propus nişte aşa zise soluţii pentru a repara cumva ce scârţâie. Ei bine, în teorie suntem toţi buni. *fac o pauză că mi-am amintit de testul de mâine la franceză, care se trece şi dacă nu scriam acum, iar uitam. :]] * , dar practica ne cam omoară. Oricum într-un fel e bine, că mie personal mi-au arătat pe la ce nivel mă aflu. Sincer nu mă mulţumeşte să fiu o elevă de opt. Pentru că ştiu că pot mai mult. Dar sistemul de învăţământ de pe la noi e vai de el. Ne umflă capul cu o grămadă de materie, nefolositoare bineînţeles iar la teste sau examene pun accentul pe chestiile de baza cu un grad de dificultate puţin mai mare. Toţi profesorii se grăbesc să facă lecţiile , ca să nu rămână în urmă cu programa care e supraîncărcată. Oricum, e greu dar ne-am obişnuit. Parcă totuşi mi-a fost dor şi de părţile astea ale şcolii. Haideţi, recunoaşte-ţi că până şi copiatul e o senzaţie tare :]]. Care îţi creşte aşa puţin adrenalina mai ales când mai întreabă câte-un prof. " Ce-ai în bancă?" la care primeşte un răspuns uşor felgmatic " Şerveţele , don' profesor că-s răcită! Vi le arăt ?"
Anul ăsta e o provocare. Dar nu mă foarte agit, îmi plac provocările. La ce am uşoare emoţii sunt matematica şi engleza , pentru că vreau să dau la intensiv engleză. Recunosc, engleza nu e punctul meu forte, dar mi-am pus ceva în cap, şi chiar vreau la profilul ăla pentru că e unul dintre cele mai bune din liceul la care vreau să dau. Şi dacă eu îmi pun ceva în cap, o fac. Poate că uneori o prea lenevesc, prea trag mâţa de coadă, dar sunt conştientă că până la urmă, tot ce fac pentru mine fac.
În rest? Mi-e dor de el, n-am mai vorbit de vreo 3-4 zile. Probabil a şi uitat de mine. :]] Whatever, deja ce era între noi... mă renea mai mult, poate că... e mai bine aşa. Chiar dacă mi-e enorm de greu să renuţ la el. Pur şi simplu lupt cu morile de vânt, încercând să salvez ceva în care el nu mai crede şi probabil nici eu. Ei bine, mereu va rămâne special pentru că el e special. Şi nu regret nimic , nu regret că el m-a învăţat cum e să ţii la cineva. Şi îi mulţumesc, pentru tot. Pentru că a avut răbdare cu mine, pentru că m-a înţeles tot timpul şi mai ales pentru că a fost acolo mereu pentru mine. Şi poate niciodata nu i-am arătat cât de mult ţin la el , dar vă spun eu, că am investit foarte , dar foarte multe sentimente . Îmi va fi dor să aud un " te iubesc, kido!" .

duminică, 2 octombrie 2011

Inocenţă.


Citeam zilele astea, hai să-i spunem aşa, începuturile blogului. S-au schimbat atât de multe de atunci. Nu mă refer neapărat la exprimare, sau ortografie sau orice altceva de genul ăsta. Mă refer în special la gândire, la concepţii, la vise, la ţeluri. Atunci eram... just a kid. Inocentă, timidă. Genul ăla de fetiţă cuminte, naivă care credea că tot ce zboară se mănâncă. Dar în jurul meu într-un fel, plutea inocenţa aceaia, de care mi-e dor acum. Ştiu că acolo undeva e copilu' din mine, se joacă de-a v-aţea ascunselea. Vrea să mă atragă în jocul lui, să mă facă să-l găsesc. Dar e atât de bun la un joc pe care eu îl mai ştiu din amintiri. Amintirile serilor de vară, în care eram cu o adunătură de copii de 9-10 ani şi alergam de nebuni prin faţa blogului. Nici măcar pentru a mânca nu mergeam pe acasa, de dimineaţa până seara ne bucuram de fiecare prostie, o bucurie tipic copilărească. Eram plini de praf toţi, transpiraţi , probabil şi plini de ciocolată pe la gură. Dar, era mult prea frumos ca să ne mai pese. Kida' din mine duce dorul acelor zile. În care era totul atât de simplu.
Acum? Gândesc. Mult, prea mult. Şi gânditul ca majoritatea asta are o lamă cu două teişuri. Am prostul obicei să meditez a naibii de mult pe chestii mărunte sau care urlă din toţi rărunchii "JUST DO IT!". Daaaa' nu că eu despic firul în patru. Şi după aceea în opt. Şi mai întorc toată situaţia de n-şpe mii de ori pe toate părţile posibile şi imposibile ca mai apoi să ajung la concluzia iniţială sau să zic că nu are rost şi să mă duc să-mi iau o doză de suc. :]] Acum, când cineva mă enervează nu mai las să treacă toate de la mine. Acu' comentez. Nu contează cine e, că e Batman sau Băsescu, când am dreptate, am! În mine mai este doar o urmă vagă şi ştearsă de timiditate pe care sincer de multe ori o confund cu precauţia. Precauţia aceia de a hotărî pe cine las să intre în viaţa mea şi pe cine nu.
Eh, dar un lucru ştiu sigur. Că eu prin oricâte schimbări a-şi trece tot voi rămâne tipa aia... împiedicată, aiurită, cu capul în nori [dar mai nou şi picioarele pe pământ], care începe să se zbenguie prin casă pe melodiile care-i plac. Care râde câte zece minute când o apucă nebuniile. Aceaşi copilă care nu ştie ce vrea...
Aceaşi copilă care se simte ca o mâţă răsfăţată când aude un " Te iubesc, kido! "
Poate că o parte din inocenţă a dispărut cu trecerea timpului, dar heeeei.... tot mai rămâne acolo undeva copilu' ăla mic şi adorabil care are chef de joacă meree~eeeeu. :3

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Hello october, please be awesome!

Ştiam că aşa se va întâmpla, începe şcoala pică blogul. Tipic mie. Mereu am fost cea mai dezorganizată persoană pe care o ştiu.
Oricum, e toamnă [oarecum]. Şi totuşi afară e atât de cald, soarele arde la fel de puternic ca-n iunie. Mi-e cald. Dar mă doare gâtu' pe lângă alte chestii. Şi de fiecare dată când ies de la şcoală soarele mă încălzeşte, dar doar pe dinafara. Înautrul meu, jur că încep să cred că devin un cub de gheaţă. Exact ca înainte. Simt că-l pierd. Şi mă tot întreb dacă îmi pasă. Dar nu îmi dau seamă, mă jur. Mă enervează situaţia asta la exasperare. Şi totuşi n-am curaj să fac nimic. Am încercat o dată , de două ori... da' n-am reuşit. Ştiu sigur că-l vreau lângă mine. Da' nu ştiu dacă aşa. Şi totuşi, dacă nu-l vreau aşa, atunci de ce mă pierd toată când mă ia în braţe. Şi de ce atunci când vreau să ţip la el, să-i reproşez zeci de mii de chestii, nu-s în stare să articulez un cuvânt? Nu nu nu. Faza e aşa, îl iubesc , frate. Da' văd că nu mai are rost şi încerc să-mi "ucid" sentimentele, să-mi închid amintirile în cufărul prăfuit cu toate celelalte. Să le las acolo, să mă fac că uit de ele. Timpul... mă bazez pe el. Că-n rest chiar consider că le-am încercat pe toate. Acum e rândul timpului să le mai ordonoze cumva.
"Hai sa lasam dracu soarta sa ne invete
 Cum arata un steag alb intre doua fortarete."
Alt capitol. Punem punct şi-o luam de la capat. Sau oare va fi doar un " to be continued?" . Nu ştiu... ah cât m-am săturat de cuvintele astea " nu ştiu".  Dar n-am chef să-o dau în drame. 
Azi e ziua lu' mamiiiiiiiiiii! ;x . Şi cred că după mult timp... i-am zis cel mai sincer "te iubesc". Trebuie să recunosc că nu-i zic asta prea des pentru că... nu ştiu. Probabil nu am nici un motiv întemaiat. Dar o iubesc, şi-o apreciez enorm pentru puterea de care dă dovadă. Cel mai bun actor, e mic copil pe lângă ea. Mama joacă două roluri simultan, râde, glumeşte. Chiar dacă de multe ori simte că cedează. Dar niciodată nu renunţă, chiar dacă ar avea mereu o mie şi una de motive. Chiar dacă mereu zice că nu mai poate, mereu găseşte puterea să meargă mai departe. E doar o femeie simplă, trecută prin multe. Şi totuşi niciodată nu şi-a dat seama cât de specială e. Şi da, pot zice că în unele faze e modelul meu. Probabil că ne certăm de multe ori. Oboseală, stresul şi concepţiile atât de diferite uneori îşi mai fac simţită prezenţa. Dar mereu ştiu că ea e acolo pentru mine, că ea mă ia în braţe. Ea are mereu o batistă cu care să-mi şteargă lacrimile. Şi poate nu mă înţelege tot timpul şi poate că uneori mi-aş dori să o schimb, şi nu, nu e perfectă. Ceea ce multă lume nu înţelege e faptu' că... doar pe ea o mai am. :] 
La mulţi ani, mamiii! >:D<

Şi că tot începe o lună nouă, să sperăm că o să fie ... awesome! :]

duminică, 25 septembrie 2011

Îl iubeşti?

 Yeah, I love him so fucking much! 
E o chestie simplă de psihologie... tu eşti în capu' meu şi nu mai dă naiba să ieşi de acolo. Simplu, nu? 

vineri, 23 septembrie 2011

Leapşa!

Din nou, da da... sincer nu mai ştiu ce să scriu. Încă nu mi-am intrat în ritm. Dar deeeeh... sunt Alee, mă descurc eu.
Am primti o leapşa foarte drăguţa de la Andreea. Trebuie să vă zic cam tot ce am pe birou... deci fi-ţi pe fază . :)) Nu sunt tocmai cea mai ordonată persoană.
  • monitor, tastatură, mouse, boxe, modem net, imprimantă 
  • telefon, telecomandă
  • hartii, ambalaje
  • ciocolată
  • pahar cu apă
  • portofel
  • memoratoare de mate şi română 
  • iaurt :))
  • ochelari
  • aparat foto
  • and other little stuff
Pf... sunt cam multe :)). Gata, mâine fac ordine. *laugh*

marți, 13 septembrie 2011

School, bby! -.- First day.

 Ieri a fost prima zi de şcoală. Wiiii... ce bucurie. ( yeah, sure :]]) . Abia m-am trezit. Era de aşteptat pentru că duminică m-am foit în pat până pe la două trei p.m.  Şi dimineaţa la şapte eram sus, fresh, pregătită de un nou an şcolar. Am râs , am glumit. Chiar m-am bucurat când mi-am văzut colegii. Au rămăs la fel de nebuni. Chiar îmi va fi foarte dor de ei... încă nu îmi vine să cred cum trec anii, pe bune. Parcă numai ieri îi cunoşteam şi peste câteva luni, îi las în urmă. E naşpa, dar am de gând să profit de anul ăsta cât de mult pot şi să mă ţin de treabă cu şcoala, ca deh, trebuie.
După festivitatea de deschiderea, ne-a ţinut diriga la poveşti cam vreo două ore şi după aceea am ieşit cu colegii la suc. Sincer mi-a fost ciudat să văd cum unii dintre ei fumează fără nici o grijă. Dar si mai ciudat mi-a fost când mi-am dat seama că mi-ar fi trebuit şi mie o ţigară. Nu ştiu de ce. Dar îmi trebuie. La dracu' cu momentu' în care am tras primul fum ! Chiar dacă până acum nici măcar o ţigară întreagă nu am fumat... totuşi uneori simt nevoia să fumez una. Dar mie îmi promit că de acum nici măcar de curiozitate nu mai fumez. Pentru că daca aş face-o sigur nu m-aş mai putea lasa aşa uşor. Nu am de gând să zic şi eu ca majoritatea că dacă încep , mă pot lăsa când vreau pentru că ar fi o minciună. Sunt conştientă că dacă încep nu mă voi putea lăsa foarte uşor şi nu vreau asta.
Am stat cam 2-3 ore la suc, tot povestind, râzând. D'ale noastre. Chiar de mult nu mai ieşisem aşa mulţi la o poveste. Deci per total, chiar a fost foarte mişto prima zi de şcoală.
De azi deja a început greul. Nu s-au pus note sau absenti dar majoritatea profesorilor ne-au introdus uşor uşor în materie. După trei luni nu mai ştiam aproape nimic. Eram ca picată de pe lună, adormită şi mă străduiam să-mi amintesc şi eu măcar chestiile elementare. Nu a fost aşa greu, dar deh, ce putea fi greu chiar de azi? Nimic sincer. Am de gând să-mi organizez mai bine programul anul acesta. Şi dacă reuşesc încă de la început va fi lux.
Ehhh.... va fi bine, va fi anul meu. Nu vreau să ies cu nimic în evidenţă anul acesta, poate doar cu rezultate. Mă feresc de scandaluri şi mă limitez cu chiulurile.
Gata, că nu ne mai întindem la poveşti nemuritoare, ca e târziu. Ne auzim mai mult în weekend.
Succes în noul an şcolar!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Am... obosit.

Am obosit să încerc să mă ridic când totul în jurul meu cade. Am obosit să mă cert cu toată lumea şi toţi să fie împotriva mea. Am obosit să mai lupt pentru iluzia aia de " noi". Am obosit să fac aceaşi greşeală de n ori şi să o repet ca fraiera iar şi iar şi iar. Am obosit să-i văd pe toţi întorcându-mi spatele când sunt tristă, când sunt mai supărată şi când am nevoie într-adevăr de ajutor. Am obosit să mă mai lupt cu mine însumni... când lupţi cu tine însuţi nu-ţi poţi folosi armele. Am obosit să-mi pese, am obosit să pun suflet... doar am obosit.
Şi nu ştiu până când o să mai tot am putere să mă ridic. Să mă ridic din noroi şi să continui să merg cu capul sus prin viaţa asta ciudată. Ştiu că am doar una, ştiu că aia trebuie trăită. Şi prefer mereu să  zâmbesc sau să mă bucur de lucrurile mărunte. Dar ştii... exact atunci când crezi că îţi merge totul bine şi că totul e a naibii de roz... apare ceva care să te tragă jos de pe aria de plutire. Să te trântească brutal la pământ în aşa fel încât să-ţi zguduie creierii ca să-ţi dai seama că de multe ori fericirea e doar o iluzie. O iluzie pe care eu o cred.
Urăsc să am ochii umflaţi şi roşii de la lacrimi. Urăsc asta mai mult ca orice. Nu-mi place plânsul. Dar de cele mai multe ori plânsul meu e din frustrare sau din nervi. Unii oameni chiar mă dezamăgesc, alţii mă dezgustă.
Mă doare capu' , am dormit puţin. Nu cred că am mai mâncat ca lumea de vreo două zile. Nu mi-a fost foame. Am telefonul închis, pe mess sunt invisible iar pe facebook dau imediat log out. Vreau să uite toată lumea de mine. Nu-mi place să mă vadă nimeni aşa. Nu nu nu! Asta e o imagine pe care doar eu trebuie să o ştiu. Mă îngrozesc când mă uit în oglindă şi mă văd în momentul de faţă, sleită de puteri şi incapabilă să afişez un zâmbet idiot.
Ştii totuşi care e farmecul? Pentru că ştiu că mâine  mă voi trezi şi voi zâmbi din nou. Pentru că în momentul de faţa încă mai am putere să fac faţa la orice. Încă mai am putere să mă cert cu toată lumea dacă trebuie. Încă mai am putere să lupt pentru a obţine ce vreau. Încă mai am putere să le arăt tuturor de ce sunt în stare. Sunt în avantaj şi mereu voi şti. Pentru că ei nu sunt conştienţi de puterea ce zace în mine. Chiar dacă scuipă cuvinte care dor, chiar dacă îmi răscolesc tot felul de amintiri care mă dor, chiar dacă reuşesc să mă întristeze de fiecare dată şi să obţină zeci de lacrimi de la mine... de-a naibii ce sunt de fiecare dată mă ridic şi continui să merg înainte. Îmi place să le văd privirea surprinsă când mă văd a doua zi zâmbind şi râzând ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi poate de multe ori iert... dar niciodată nu uit!
Sincer, adevărata mea teamă e... oare până când voi avea putere să mă ridic?

vineri, 9 septembrie 2011

Lalala... !

Nu ştiu de restu' sau mai bine zis nici măcar nu îmi pasă de restu'. I mean... frateeeee, s-a dus vara . De tot, până la anu'. Şi nu, n-am de gând să fac postări d-alea melancolice despre toamne. Neah, eu...eu încă mă bucur de vară. De ce n-aş faceo? Oricum în patru zile vine sechestrul pe capu' nostru. Sechestrul pe timpul nostru liber. Dar aste e, avem nevoie şi de şcoală în viaţa, fi-ţi conştienţi de chestia asta. :]
Oricum... am chef de-o beţie. Să mă exprim mai bine de încă una. Aşa ca de sfârşit. Am chef să nu-mi pese. Să râd ca o vacă pe stradă de să-mi vină să mă pun in cur pe trotuar şi să râââââd , să tot râd. Până nu mai pot, până mi se taie respiraţia şi până mă doare burta. Am chef să-l sărut. La naiba, chiar vreau să fac aia! Nu ştiu, nu contează, vreau doar să o fac fără să îmi pese de restu' lumii, de nimic. Am chef măcar o dată să-mi schimb faţa aia de persoană raţională , care gândeşte de două ori înainte să actioneze. ( şi totuşi reuşesc să mă impiedic de zeci de ori, deci aia înseamnă ca încă sunt o aiurită fără pereche) , am chef să îi dau pe toţi dracu' să nu mai tac, să îi pun la punct o dată pentru totdeauna. La naiba cu politeţea mea cu tot!
Şi am chef să dansez, să cânt, să urlu, să mă simt bine. Am chef de toţi nebunii ăia a mei cu care mă rup la fiecare party şi cu care reuşesc să mă distrez de fiecare dată.
Fuck, am chef să mă las dusă de val. Fără nici o restricţie, fără nici o limită. Să-mi bag ceva-n toaaaaaaaaate , şi să-mi închei vara într-un mod memorabil. Să zic că am reuşit şi eu să mă îmbăt că la dracu', da' până acum n-am reuşit.

joi, 8 septembrie 2011

Insomnie.

Şi mereu aşa păţesc. În fiecare vară îşi fac apariţia aşa zisele nopţi de insomnie. Apar aşa de capul lor, mâ sâcâie pe mine, mă fac să mă răsucesc în pat de zeci de mii de ori, ca mai apoi să sfârşesc dormind pe jos, cu perna în braţe şi cearceaful aruncat neglijent pe lângă mine. Nu ca să -mi ţină de cald, ci pur şi simplu că nu îmi place fără el. Am senzaţia că mă protejează. De ce ? Nici eu nu ştiu, e o impresie pe care o am de când eram mică şi am fost nevoită să mă obişnuiesc să dorm singură. 
Şi dacă tot nu pot dormi încep să mă gândesc la diverse chestii. Până şi la faptul că Moş Ene iar a uitat de mine şi-a plecat în vacanţă undeva prin Caraibe. Urât din partea lui! Are nevoie de concedie ori ba, nu-mi pasă... 'cause I need to sleep! Şi da, aberez . Dar hai că aberez intr-un mod foarte poetic, recunoaşte. 
Mereu după ce mă pun în pat , după ce mi-am luat pijamaua ( sau mă rog tricoul pe care-l numesc pijama) şi m-am spalat pe dinţi, încep să mă gândesc la diverse chestii. De toate, jur. Chestii mărunte şi nesemnificative dar care totuşi mă ţin trează. Şi pe principiul că poveştile trebuie să adoarmă copiii mici, proşit şi aiuriţi aşa ca mine încep să îmi amintesc de poveştile din copilărie. Gen Alba ca Zăpada sau Cenuşăreasa. Şi dacă mă plictisesc de forma clasică... le personalizez ca să zic aşa. Îmi pun eu amprenta pe ele, în propriul meu stil. Sau ca să nu mă acuz eu pe mine însumni de plagiere încep să-mi concep propriile mele scenarii în căp'şorul meu aiurit. Într-un final, doar dacă nu sunt prinsă prea tare în ce roade îmi dă imaginaţia, reuşesc să adorm. Cel puţin la mine faza cu oile nu a ţinut niciodată şi nici nu cred că va ţine. E greu să numeri nenorocitele alea îmblănite! *straight face* Pentru că trebuie să te concentrezi să nu pierzi numărătoarea iar mai  apoi să începi de la început. ( oare poţi începe de altundeva?) 
Nici acum nu îmi e somn. Nici nu cred că voi adormi prea curând. Dar ce contează. Măcar pe ultima sută de metri să mă pot lăuda şi eu cu nopţi nedormite. Deşi sincer la ce praf sunt dimineţile nu mi se chiar pare motiv de laudă, dar sună "tru" când auzi de la altu' " Bă să mor eu, că azi noapte n-am dormit deloc! Da' deloc bă, tu-ţi dai seama?!" şi bineînţeles că dacă îl vei întreba ce a făcut , aşteptându-te să-ţi zică de vreo petrecere monstruoasă sau ceva de genu' . Te va dezamăgi spunându-ţi că a stat toată noaptea să joace nu ştiu ce porcărie de joc pe PC.  Mă rog, mă duc să îl bat pe boşorogu' ăla bătrân cu memoria scurtă care cică tre' să îmi aducă somnu' , să-mi iau pijamalele şi să mă spăl pe dinţi. 
'Nite ! 

vineri, 2 septembrie 2011

Jurnal de vacanţă.

Ei bine, am promis de mult că voi face o postare în care să vă arat poze de la Ocna Sibiului şi de pe unde am mai fost săptămâna trecută. Dar se pare că a cam trecutul timpul pe lângă mine şi vară oficial e terminată de o zi, deci se pare că voi vorbi în mare despre toată vacanţa mea.
Sincer, vara mea a fost simplă dar complicată, lenesă dar agitată, frumoasă cu unele mici defecte... perfectă tocmai prin imperfecţiunea ei. A fost o vară complexă. Am avut parte şi de momente de euforie în care credeam că tot ce zboară se mănâncă, dar am avut şi perioade (una mai exact) în care am cedat pur şi simplu din toate părţile, dar nu contează a trecut. Pentru că încă îmi susţin ideea. Toate trec.
 Am fost vreo două zile pe Valea Poienii. Presupun că mulţi nu ştiu pe unde e, mai exact pe undeava pe lângă Râmeţ. Whatever. Sunt nişte peisaje foarte mişto pe acolo. Dar ca obiective turistice nu prea ai ce vizita. Doar două. Huda lui Papară şi Vânătare. [yeah, I know, denumuri ciudate].  Huda lui Papară este cea mai lungă peşteră din Trascău. E foarte denivelată, cu o galerie mare şi o sală imensă, un curs cu cel mai mare debit subtern şi cea mai numeroasă colonie de lilieci din Europa. Ei bine, pentru o drumeţia, a fost bine venită. Mi-a plăcut mult. Având în vedere că îmi plac mult drumeţiile , mai ales pe la munte. Să nu mai zic că săream ca o capră pe toate pietrele şi bolovanii şi mi-am băgat nasul peste tot. Sunt un copil curios, da?:]]
 Până acolo drumul a fost destul de greu. Yeah, aveam eu o vorbă vara asta. Senzaţii tari româneşti? Drumurile din România. Oricum, de la crucea mare de pe deal, era de coborât destul de mult până la peşteră. Eh hai să zicem , coborârea ca şi coborârea, dar urcarea a fost mai grea. Am făcut o febră musculară de vai de fundul meu (la propriu de data asta :)) ). Cât despre Vânătare, ei bine pe acolo nu am mai ajuns deoarece vremea nu părea chiar favorabilă si ne era frică să nu ne prindă vreo ploaie pe drumurile alea foarte mişto. :]]
 Despre Ocna Sibiului ce să zic. Mi-a plăcut, având în vedere că a fost rost de bălăceală şi de bronzălit. :]] Deşi în prima zi , mi-au cam lăsat un gust amar. Şi lacurile şi cazarea şi tot în mare parte. Dar totuşi se pare că am nimerit noi într-o parte mai naşpa în prima zi. Mai neamenajată şi murdară. Dar în zilele următoarea am mers pe lângă Lacul Brâncoveanu ( pentru cine ştie) unde în orice caz zona era mai amenajată şi arăta mai bine. Cazarea a fost cam praf. Am avut cameră cu vedere la.... porci. Nu puteam deschide geamul de loc că mi se făcea rău de la duhoa....mireasma aia. Mă rog, spre nenorocul unora nu m-am asfixiat, nu am păţit nimic.
Am fost de-a dreptul dependentă de telefon. Am mai vreo 200 si ceva de mesaje în patru zile. Şi am vorbit în jur de vreo 5 ore la telefon. Plus verificat Fb-ul zilnic tot de pe tel. Dar săracul a rezistat admirabil la suprasolicitarea la care a fost supus. Deci nu m-a dezamăgit deloc. :))
Centrul Sibiului.
Şi având în vedere că Sibiulul e doar la 15 km de Ocna Sibiului am dat o fugă şi până acolo. Cică până la mall, dapoi fiind cu mama la cumpărături nu am avut timp să mă uit după nimic că m-a alergat ( impropriu zis) prin tot mall-ul ăla fără să mă lase să mă uit la ceva. Având în vedere că sunt o persoană foarte dificilă şi nehotărâtă când vine vorba de cumpărături. Deci nu mi-am luat nimic înafară de adidaşi, o brăţară şi o pereche de cercei. Ah da, şi ochelari de soare. Oricum, dacă cu mall-ul nu am avut noroc ( de reţinut să nu mai merg cu mama la cumpărături), m-am plimbat toată dimineaţa prin Sibiu. Care e într-adevăr un oraş frumos. Şi-a meritat titlul de capitală europeană. Cât am fost în Sibiu a fost şi un festival medieval. Sincer, la un moment dat chiar credeam că sunt undeva prin secolul XIX. Mai ales că tot atunci citeam şi Mândrie şi Prejudecată în care acţiunea se desfăşoară tot cam în secolul XIX. A fost frumos. Nu am nevoie de vacanţe exotice sau mai ştiu eu ce ca să mă simt bine. Mereu am apreciat ceva simplu, frumos, medieval, rustic , pitoresc...orice care nu e fabulos, de amploare, de lux. Alea mie mi se par exagerări. Şi mereu am fost de părere că ţara noastră are multe de arăt dar prea puţină lume e în stare să vadă şi lucrurile astea. Opriţi-vă o clipă, şi căscaţi ochii pe unde mergeţi ca să vedeţi că avem cu ce ne mândri. Ţara e frumoasă, oamenii din ea sunt proşti.
Păltiniş.
Am ajuns şi pe la Păltiniş. E drept că vară nu mai are acelaşi farmec staţiunea ca şi iarna. Dar tot a fost frumos şi acolo. Plimbarea cu telescaunul a fost liniştitoare şi plăcută. Chiar dacă pe când să cobor am avut nişte palpitaţii, deoarece m-am cam agăţat în ceva de la telescaun. :]] Se punea să nu fac eu vreo prostie ? Neah, nu se putea. Nu aş mai fi eu dacă aş fi prea serioasă. Să fim serioşi, tot aiurită rămân.
Şi aşa ca să o încheiem într-o notă pitorească şi tipic românească, am ajuns şi pe la Festivalul brânzei şi al ţuicii de la Răşinari. Nu, nu am degustat ţuică pentru curioşi. Doar sunt cuminte [da sigur, vezi să nu] . :)) În schimb am mâncat brânză ca un şoarece. Şi ciocolată de casă. Şi după toata vacanţa asta m-am îngrăşat şi până începe şcoala ar trebui sa mă duc la alergat. Dapoi lenea asta e cam mare sincer.
Nu mi-am făcut nici o temă , nici nu am de gând. Am citit a naibii de puţin. Două cărţi în trei luni. Şi vara trecută citisem vreo zece. Şi sincer, lipsa asta de lectură se simte. Presupun că se observă şi din felul în care scriu ,în exprimare, în tot.
De ieşitul afară nici nu mai zic. Zilnic aproape eram afară. Am râs ca proasta în fiecare seara cu ei şi nu regret nimic. M-am îmbătat cu ei şi din nou nu regret nimic. Au avut grijă de mine toată vara şi m-au suportat iar pentru asta le mulţumesc. Sunt cei mai tari şi culmea numai cu ei nu am poză. Trebuie neapărat să ne facem una. Chiar nu am avut timp să mă plictisesc vara asta şi chiar mi se pare acum când mă uit în urmă că am profitat de ea cât de mult am putut. Eh cam atât.
I'll miss this summer.  
P.S. Vă mai las câteva poze. Niciuna nu e editată, şi paote claritatea nu e extraordinară ( nu am aparat performant sau alte drăcii de genu') dar se înţelege ideea. Sper. 

Pe aici ne-am pierdut prin Sibiu. E undeva pe lângă Piaţa Cibin. Iar tanti din poză e o străină, nu era intenţionat să apară şi ea în poză, da' totuşi să zică mersi că i se face publicitate pe net. :))  
Un zid al cetăţii care înconjura Sibiul în trecut. 


Ulceoarele astea sunt făcute manual. 
Veselă tradiţională românească. Ca mai sus, toate sunt lucrate manual. 
O străduţă din Sibiu.
Dansuri medievale.
Vedere din telescaun. 
La cota 1500.
Festivalul brânzei şi al ţuicii. Pur românesc cu muzică populară in background.

luni, 29 august 2011

Leapşa x 2 .

'Neatza. M-am întors şi eu din... prea meritata mea vacanţă. :)) A fost frumos, nu foarte distractiv [am fost cu mama, d'aia ] , dar a fost frumos. Eh cât am fost plecată, am primit o leapşa. Scuze că nu am putut s-o onorez mai devreme dar numai ce m-am adunat de pe drumuri. Leapşa, adică lepşele [ăsta-i pluralul?] le-am primit de la andreea.
Prima: Asta am mai făcut-o o dată mai de mult, deci consider că nu prea are rost să o refac. Link aici.
A doua : Zece lucruri care mă fac fericită.
1. O îmbrăţişare. Dacă e bine plasată, în momentul potrivit când am cea mai multă nevoie de aşa ceva, îmi luminează ziua.
2. Un zâmbet. Mi se pare genial, când merg pe stradă şi cineva îmi zâmbeşte, mai ales dacă e un bebe. <3 Zâmbesc şi eu aproape fără să-mi dau seama.
3. Prietenii şi familia. Nu sunt lucruri, dar într-un fel sunt dependentă de ei, deorece sunt unele dintre cele mai importante persoane din viaţa mea.
4. Cititul. O carte bună şi-un ceai cu gheaţa. My summer dream. :]]
5. Mp3-ul , telefonul, pc-ul. Eh, depind de fiecare într-o oarecare măsură. Recunosc că viaţa fără ele e tare complicată. :-"
6. Excursiile, călătoriile în general. Ador să văd locuri noi, să înveţ chestii noi şi tot felul.
7. Scrisul. E cel mai bun mod de a mă descarcă. Îmi vărs toţi nervii acolo, apoi revin la normal. Mereu mă liniştete şi când îmi iasă ceva ca lumea, am un sentimnet foarte mişto de... mândrie. Ooo da, sunt mândră de mine în asemenea situaţii. :]]
8. Fotografiatul. Ca mai sus.. sunt mândră de mine când fac o poză bună.
9. Serialele. [şi cele de animaţie, aici se includ şi anime-urile].
10. Puffy, ursu' meu de pluş. Care-mi ştie toată viaţa. Mereu am zis că dacă ursu' ăla ar putea vorbi, m-ar compromite. :))
Leapşa merge mai departe la orice doreşte să o ia. Iar eu revin mai târziu, aşa cum v-am promis cu păreri şi poze din vacanţă. :]

miercuri, 24 august 2011

Random.

Hey. Luna august a fost cam seacă... mai mult pentru blog. Sunt conştientă că l-am cam neglijat, da' n-am chef de scuze sau idioţenii de genu'. Pur şi simplu luna august a avut o perioadă mai grea în care am cedat efectiv din toate părţile. Dar mi-a trecut. Ca de obicei. Pentru că e chiar o pierdere de timp să îmi bat capu' cu tot felu' de persoane şi să îmi fac nervi şi să sufăr pentru ele, când lor puţin le pasă. Deci... no way, baby!
Cineva a tot încercat să mă înveţe o chestie de-a lungul timpului... just live the moment. Şi aia am de gând să fac. Chiar dacă atunci când mi-o repeta aproape zilnic nu prea o luam în seamă şi lăsăm tot felul de gânduri să-mi asalteze căp'şorul, acum am realizat câtă dreptate avea. Nu am de gând să îmi mai gândesc fiecare mişcare şi ce-ar fi dacă fac aia sau ce-ar zice x dacă fac aia sau ce consecinţe ar avea dacă fac aia. La naiba! O fac şi gata dacă aşa am chef.
Aşa, deci mâine mă duc şi eu o săptămână la Ocna Sibiului. Sper să mă distrez chiar dacă mă duc cu ai mei. De fapt , wtf! normal că o să mă distrez. Şi de-ar fi să stau să citesc bancuri pe net toată ziua. Cel mai probabil voi fi dependenta de telefon şi mp3. Mai nou... am devenit dependentă de muzică. [ oare din cauza cui? :))]. Mă trezesc, dau drumu' la tv pe Music Channel prima dată şi dupaia alte chestii. Sincer Music Channel mie mi se pare cel mai oke' post de muzică de la noi. Are de toate. Şi nu dă toate tâmpeniile de melodii făcute pe calculator, cu 3 versuri şi 5 cuvinte care se tot repetă. Nu, chiar au melodii bune şi difuzează cam toate genurile de muzică [chiar şi k-pop o.o] şi pune mare accent pe artiştii români. Deci thumbs up!
Buuun... şi revenind la plecare. O săptămână la Ocna Sibiului cu mici alte orpriri prin Sibiu pentru cumpărături şi alte cele mie nu-mi sună rău. Mi-e groază doar de bagaj. :]] Mereu am senzaţia că uit ceva. Înafară de asta mi-e aşa de lene să mă apuc să îl fac. Canicula asta mă seacă de orice chef, care oricum era puţin şi fără ea.
Abia aştept să mă bălăceeesc. :x Da' totuşi sper să nu mă întorc ca un rac fiert înapoi acasă. Îmi iau la mine tot arsenalul. De la cremă cu factor de protecţie 50 până la balsam de buze cu SPF. Hehe... da, în momentu' de faţă fac reclamă la brânză având în vedere că pot număra pe degetele de la o m'nă de câte ori am fost la piscină ca să am "contact direct" cu soarele.
Eh, alte chestii. Nu cred. Am scris mai mult ca să ştiţi  că încă mai trăiesc. :)) Vorba aia, un drac nu moare aşa uşor. Am să revin cu poze şi păreri peste o săptămână.

P.S. Minte Colorată a făcut un an! În data de 16. A fost un an în care a crescut, a câştigat câţiva urmăritori şi sper eu... e într-o continuă ascensiune. Chiar dacă nu postez eu foarte frecvent, ţin enorm la blogu' ăsta pentru că în posturile lui e evoluţia mea, gândurile şi părerile mele, tot.

True.

Prea adevărat, mă jur! :]]

sâmbătă, 20 august 2011

Din dorinţa de a face ceva bine...

Îmi fac mie rău. Tipic. Mereu încerc să salvez prietenii, relaţii de orice fel de fapt, mă implic şi pun suflet ca mai apoi să-mi dau seama că mă lupt cu morile de vânt şi că n-are rost. Şi după fiecare dată când o pătesc mă gândesc de ce dracu' nu pot sta eu pe curu' meu şi să nu-mi pese. Da' uite că nu pot, niciodată nu pot. Cred că asta e ceva care vine la pachet cu mine. Îmi pasă prea mult. Chiar dacă nu las să se vadă niciodată. Poate pentru că nu ştiu să îmi exprim bine sentimentele sau pentru că nu vreau. Şi poate de mult prea multe ori îmi bag nasu' unde nu îmi fierbe oala. Dar eu pur şi simplu nu pot să stau cu mâinile în buzunare fluierând când văd că cineva la care ţin îşi f*te viaţa fără prezervativ. Nu pot şi gata. Totuşi chiar dacă încerc să dau un sfat, sa zic că nu-i bine aşa sau nu fă aia că nu ştiu ce, nu mă bagă nimeni în seamă, sau primesc un "yeah, whatever!". Şi asta e modu' subtil, în modu' urât îmi trântesc în faţă un " Ce dracu' te bagi în viaţa mea?" . Şi uite aşa îmi zic că nu îmi mai pasă, că n-are rost şi că până la urmă nu pot să-mi f*t şi eu viaţa cot la cot cu ei. Wiii... am păţit-o de n ori şi încă o mai fac. Oare când mă învăţ şi eu minte? Niciodată. :]
Cât despre prietenii... Am păţit-o o dată, acum o păţesc iar. Da' de data asta, mie îmi promit că nu mai fac nimic. Că am făcut atunci destule şi pentru ce? Pentru nimic. Ca acum să nu-mi mai pese aproape deloc de acea persoană, chiar dacă stăteam să vorbim ore în şir.
Nu ştiu ce să mai zic, aţi prins voi ideea. :]]

luni, 15 august 2011

Am clacat.

Cred că e prima oară când pot zice ca am clacat pe bune. Ieri am plâns cât n-am plâns în viaţa mea. :-j
Da' lasă că nu-mi fut eu nervii pentru toată lumea. Se pare totuşi că ieri am avut prea multe adunate în mine şi am cedat. Se mai întâmplă, dar a fost de-a dreptu' groaznic să nu mă pot opri din plâns şi chiar încercam să fac aia şi nu puteam. N-am mai păţit d'astea veci şi sper să nici nu se mai întâmple.
I'll be fine one day... but not today.

miercuri, 3 august 2011

De ce ne grăbim să creştem?

Citeam o chestie foarte mişto pe un blog şi a naibii de adevarată ( Demisionez din funcţia de adult! ) şi mă gândeam [da, iar gândeam] că... ne grăbim aşa tare să creştem, să ne maturizăm, să ne luam viaţa în proprile mâini. Poate pentru unii e felul lor de a-şi arată independenţa. Dar totuşi nu înţeleg, ne grăbim atât de mult ca să ce? Să ne luam grijile şi responsabilităţile pe cap? Să ne plângem ca ne-a mai apărut un rid sau că avem cearcăne pâna la cer şi înapoi? Să fim mereu grăbiţi, să trăim într-un ritm de viaţa haotic în care stresul îţi e duşmanul pe care nu-l poţi face knockout? După asta alergăm? Atunci , ar cam trebui să ne oprim să stăm jos sau să facem stânga împrejur, dar având în vedere că viaţa nu prea are buton de pauză sau de replay şi nici nu se poate derula, cel mai cugetat ar fi să nu o grăbim. Să o lăsăm să se deruleze în ritmul ei fără să intervenim într-un fel sau altul. De obicei unde-şi bagă omu' coada nu prea iasă bine.
Deci, jur că dacă stăm două trei secunde să ne uităm în jurul nostru putem observa cum lumea se duce de râpă. De la generaţie la generaţie. Acum, copii au telefon mobil cu touch screen de la 7-8 ani. Au conturi pe diverse reţele sociale, gen Facebook sau Hi5, iar de id de mess nici nu mai zic, ăla cred că-l au de când încep să scrie. :-j. Nu se mai joaca nimeni cu păpuşile reale, acum e 'cul' să o îmbraci pe Barbie pe calculator sau să te joci cu maşinuţele pe te miri ce site cu jocuri tâmpite. Nimic de zis lumea e într-o continuă evoluţie, dar totuşi din punctul meu de vedere asta e tâmpire. Generaţia mea [din '97] totuşi mai ştia ce e aia v-aţea ascunselea sau prinsea sau sticluţă cu otravă sau tot felul de jocuri amuzante pe care le jucam de nebuni în fiecare vară cât era ziua de lungă fără să ne pese de notificările de pe facebook.
Şi dacă asta nu vi se pare mare chestie, mai am una. [yeah, prea mult timp liber la dispoziţie]. Mă uitam aseara sau mai bine zis azi-noapte , but doesn't metter, la o emisiune cică 'Frumuseţi miniaturale'. Fetiţe de maxim 10 ani, participau la tot felul de concursuri de miss, care mai de care mai machiate şi mai coafate de zici că ele aveau douzeci şi ceva de ani. Şi ceea ce era şi mai ciudat... părinţii lor chiar erau de acord cu toate astea. Mamele le duceau la salon să le epileze sprâncenele şi să le bronzeze organic sau ceva de genu' ăsta. Şi o fază la care chiar am rămas ceva de genu' " WTF?!" a fost atunci când o fetiţă de trei ani i-a spus maică-sii : " Lasă-mă că nu mai sunt un bebeluş" . Da' ce pufuleţii mei eşti? Şi răspunsu' maica-sii " Nu, draga mea, eşit o domnişoară.". Pe bune? La trei ani domnişoară?
Okay, poate sunt eu de modă veche , dar chiar nu mi se pare ceva normal. Sincer eu şi acum când ies cu prietenii ne jucăm diverse jocuri. Ce-i drept nu ne mai alergăm de nebuni unul pe altul, dar jucăm toate porcăriile gen Adevăr şi Provocare sau Telefon American sau stuff like this.
You don't stop playing because you grow old; you grow old because you stop playing

miercuri, 27 iulie 2011

Plictiseală.

În mod oficial, pot spune că sunt plictisită. Fără chef de nimic. Eh, dar până la urmă, fiecare vară are şi partea asta.
Dacă până acum habar n-aveam cum să mă mai împart şi eram tot pe afară cu x sau y, acum am intrat într-o stare de repaus. Nu va dura mult, sper eu. Lumea e cam plecată din oraş, nu prea am cu cine să ies. Colegii mi-s împrăştiaţi pe te miri unde. Oricum de pe la începutul lunii august îmi fac şi eu bagajul şi mă duuuuuc. :3 Vreau să merg cu trenul, deci probabil voi merge cu trenul până la bunici. Asta s-a bifat. Apoi vreau să merg la munte. O gură de aer proaspăt nu mi-ar strica. Poate aş reuşi să mai fac şi câteva poze, să mai scriu câteva chestii. Deci da, chiar nu ar fi o idee rea. Ah da, apropo.... la mine vacile rămân gravide, ca mai apoi să aflu că de fapt vacile rămân gestante şi că de fapt, vacă ce-o văd eu e un bou. =]]]. Doar eu ştiu cum am putut scoate asemenea perle pe gură. Eh, copil crescut la bloc.  De reţinut: să nu folosesc oja verde că-mi papă Joiana unghiile. :] ( asta îmi zice mama de fiecare dată când mă vede cu oja verde pe unghii :]] ) Deci totuşi am ce face. Săptămâna asta e de-o leneveală de zile mari iar apoi mai vedem.
În ultima vreme ce-am mai făcut? Prostii. De fapt nu chiar, poate doar una singură, dar mă consolez cu gândul că e mai bine aşa pentru amândoi. ( oare chiar aşa să fie? ) Pe de-o altă parte, am citit . Mai exact, Copilul născut joi de Sandra Brown. Sincer, nu e genul meu de carte. Prea mult romantism pentru căp'şorul meu aiurit. Dar într-un fel îmi place.E o carte uşoară care nu necesită foartă multă concentrare pentru a înţelege povestea. Perfectă pentru zilele astea în care dacă mă întrebi cine a scris Somnoroase păsărele îţi răspund Ion Creangă. Per total e o carte bună, cam prea siropoasă, dar care mi-a reaprins setea de lectură. O pot lua ca pe-o rampă de lansare. Sunt curioasă cât mai pot citi într-o lună jumătate. Mai ales că vara trecută chiar am citit destul de mult. Anul ăsta de când sunt în vacanţă nu ştiu dacă am reuşit să citesc mai mult de două cărţi.
Da, obsesia mi se păstrează. Supernatural! :3 Ador , ador , ador! Sunt de-a dreptul obsedată. Toată ziua aproape mă uit la serial. Imediat termin sezonul patru. Deja începe să fie mult mai interesant. ( nu că până acum nu ar fi fost). Totul se învârte în jurul lui Sam şi Dean, care sunt prinşi într-un război între demoni şi îngeri, care poate avea ca urmare Apocalipsa. Nu vă zic mai multe, vreau să termin serialul, ca să îi fac un review cât de complex pot eu având în vedere că nu mă pricep deloc la aşa ceva.
În seara asta mă pun să mă uit şi la câteva filme. Aveam o listă întreagă cu tot soiul de filme care trebuie vizionate. De la comedii până la horror. Dar bineînţeles că am pierdut-o. Se putea să nu. Uneori mă mir că nu uit unde-mi las capul. -.- Noroc că e prins de umeri. Aşa, revenind. Aveţi sugestii de filme? Mi-ar prinde bine câteva păreri.
Dap, ce-aş mai putea zice? Mi-e o lene de mă doare. Dar asta cred că e deja observabil. Mă pun să mă uit la Life with Louie.

duminică, 24 iulie 2011

Liniştea de dinaintea furtunii.

I like this feeling. Când cerul e acoperit de nori şi brăzdat de fulgere iar in depărtări se aud tunete.  Şi totuşi nu plouă. Dar bate vântul, tare. Fiori reci îmi cutremură tot corpul. Tremur. Se aproprie, simt că se aproprie. Şi totuşi e atât de plăcut să-mi simt părul ciufulit purtat de bătaia vântului în toate părţile, să văd ciorile învârtindu-se în cerc deasupra mea. Mereu când zboară ciorile în cerc se anunţă vreme rea. Tata îmi zisese şi încă ştiu asta.
Parcă în orice moment aştept să se dezlănţuie. Să îşi verse nervii şi lacrimile asupra pământului. Dar nu o face, nu încă nu o face. Aşteaptă, se mai mârâie din când în când, dar e cuminte precum un animal prins în cuşcă la zoo sau la circ. Aparent, e cuminte. Avertizează doar. Dă senzaţia de o siguranţă timidă. Încredere că încă nu se aproprie cu adevarăt furtuna şi că poţi stă să te bucuri de... habar n-am, să te bucuri. Liniştea aceea în sine te linişteşte. Te pregăteşte pentru furtună, impropriu.
Şi uneori, nici o furtună nu poate fi mai rea decât furtuna sentimentelor ce se dezlănţuie în tine. Fulgerele sunt loviturile primite, tunetele sunt strigătele înghiţite, stropii de ploaie sunt lacrimile pierdute de-a lungul timpului, iar vântul împrăştie amintiri şi sentimente. Fă tu faţa la aşa ceva, că eu prefer să stau în ploaie afară. Măcar ea nu mă afectează aşa mult, mă udă, atât. Şi totuşi, zâmbetul ţi-e soarele, iar râsul ţi-e curcubeul acela care apare după orice furtună.
Ploaie nu mai înseamnă, ce însemna o dată. De ce în fiecare strop trebuie să simt o atingere? De ce fiecare fulger îmi aduce câte o amintire? Las-o baltă! 

vineri, 22 iulie 2011

Cliiiiiick :3

Haideţi aruncaţi o privire şi-un like ceva, că fetele chiar mertiă. Sunt si ele la început de drum. :3
Didiii & Mem

joi, 21 iulie 2011

Orgoliul.

Am un chef nebun să scriu. De fapt nu, nu este chef, e o nevoie. O necesitate, o metodă prin care să înţeleg ce dracu' fac, simt, vreau. Păăăi, mai exact ce e orgoliul? E bun? E rău? Hah, nu am răspuns la nici o întrebare. Ştiu doar că e o chestie de care nu duc lipsă. Nu mă supăr uşor, nu sufăr de o mândrie prea mare. Ştiu de glumă, de multe ori iert, chiar dacă nu se merită. Dar... am acolo orgoliul meu şi e mare. Chiar e mare. Am pierdut multe din cauza lui. Prietenii legate de-a lungul anilor, oameni care fără să-mi dau seama ţineau la mine şi eu îi ignoram. Lăsam să predomine o indiferenţă nocivă. O indiferenţă care durea şi care de-a lungul zilelor creştea şi rodea toate sentimentele, toate amintiri şi mai ales tot ce era mai important. Mereu am fost genul de persoană " If you don't care, I don't care!". Rar las' de la mine. Dar iert... Tot timpul dacă cineva îşi cere scuze iert. Şi eu îmi cer scuze dar doar atunci când ştiu că am greşit când ştiu că puteam face mai mult şi nu am făcut. Da, atunci mă duc precum un căţeluş cu coada între picioare şi-mi cer scuze. Până la urmă, nu e o ruşine să îţi recunoşti greşelile. Dar când ştiu că NU e vina mea şi că nu puteam face mai mult, din lipsă de experienţă sau din neştinţă, consider că deja vina nu se mai abate pe capul meu. Da, mereu într-o ceartă ambele persoane sunt vinovate, doar că nu în egală măsură.
Şi mi se spune des că sunt orgolioasă şi că ar trebui să mai las de la mine. Dar ştii ceva? Orgoliul ăsta este şi bun. Orice lucru, cât de negru ar fi el, are şi părţi bune. La fel şi orgoliul. Nu permite multora să îşi bată joc de tine. E o chestie de care ai nevoie pentru a supravieţui. [ hai că deja o dau în hiperbole] Dar pe cât de nociv e şi pe cât de multe lucruri poţi pierde din cauza lui, te protejează de unele şocuri...ăăăh, sentimentale? Poate, ceva de genul ăsta.
Şi dacă cineva chiar ţi-e aproape, chiar ţine la tine sigur te acceptă aşa cum eşti. Sigur găseşte în tine şi părţile bune şi ştie să te facă să treci peste orgoliu, pentru că îţi lasă impresia că merită. Şi dacă nu e aşa, ar cam trebui să te gândeşti "Se merită să lupt cu morile de vânt?"
Ah, da!
Urăsc să ţipe cineva la mine! 

luni, 18 iulie 2011

A fost o zi grea.

De ce aş minţi? E greu, în fiecare an e greu. Era mai greu să îmi stăpânesc lacrimile când vedeam cele mai puternice persoane din viaţa mea plângând. Când simţeam unghiile soră-mii înfingându-se în umerii mei şi îi simţeam lacrimile căzând pe gâtul meu. Nu-mi dau seama de ce m-am abţinut să nu plâng. Poate că era lume necunoscută şi îmi păstram masca acea de fetiţă puternică la locul ei. Da, poate asta e. Dar am lăsat doar două lacrimi să-mi cadă. De-a lungul timpului au fost prea multe. Şi prea puţine persoane care chiar să realizeze că nu mi-e uşor. Şi mereu m-am încăpăţânat să îmi şterg singură lacrimile, pentru că niciodată nu mi-a plăcut să fiu privită în alt fel faţă de restul lumii, adică cu milă. Sunt orgoliosă, a naibii de orgolioasă. Dar nu regret chestia asta. Aşa aiurită cum sunt eu, de fiecare dată când mi-e frică sau mi-e greu ascund asta cât de bine pot. Acum că sunt anumite persoane pe care nu le pot minţi e altceva, dar multă lume nu vede mai departe de masca care am grijă să o port tot timpul. Oare o voi putea da vreodată jos? Nu ştiu. Dar acum mă defineşte, am nevoie de ea. Am nevoie ca restul lumii să creadă că sunt optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze chiar dacă zâmbetul meu poate nu de puţine ori e fals şi spălat de lacrimi.
Şi, fuck! Ăsta e principiul după care trăiesc " Toate TREC!" oricât de greu ar părea, oricât de mult te-ar afecta, oricât de mult ai simţi că te afunzi într-un kkt din care nu mai poţi ieşi... gândeşte-te că TREC. Aşa cum momentele frumoase se scurg, aşa o fac şi momentele grele, naşpa şi urâte. Perioada de timp variază doar.

luni, 4 iulie 2011

Perle de la bac.

Sincer, cu un singur sărci pe gugăl găsiţi câte vrei. Da' eu le-am selectat pe cele care m-au făcut să râd de-a binelea. :]] Şi să mai zică cineva că românu' nu e descurcăreţ şi cu imaginaţie. *laugh*
 Palatul lui Procust- după cultura mea era un pat pe acolo, da' dacă a devenit palat, nu cred că deranjează pe nimeni .
Autoarea Nichita Stănescu - şi când mă gândesc că toată lumea m-a minţit până acum că e de fapt un el, nu o ea... pfff... mulţumesc acestui om că m-a luminat şi pe mine. :]] Şi pe voi nu?
"Ultima noapte de dragoste. Întâia noapte de război" este basm- waaaw... şi unde sunt zmeii, prinţii şi prinţesele? *daydreaming*
Punctele de suspensie „te fac oarecum să rumegi textul...“ - sincer, parcă vacile rumegau.... deci îmi pare rău, da' eu nu mă prea consider în stare să "rumeg" aşa ceva .
„Îmi zboară gândul la vecina de la parter“. - ce drăăăăăguţ :x Da' totuşi, ia bilet dus-întors pentru gândul tău dacă vrei să iei bacu' anu' ăsta.
„Iubita are o atitudine extremistă pentru opusul masculin“. - Ţi se limbă , plimba'n gură, aşa'i?
"Vampirii nu au reflexie în oglindă, deci, conform acestui citat, nu pot fi idealiști" - Dar clar! E logic ce zice omu' , nu? :))
 "Trebuie să ne privim atent în oglindă și să ne întrebăm: Oglindă, oglinjoară, trec și eu bacul în această vară?"  - O da! Îl treci cu siguranţă. Asta e una dintre cele mai tari pe care le-am citit. :]]
"După numele lui Brânzovenescu ne putem da seama că acesta era de la țară și avea rădăcini străvechi în cultivarea brânzei." - Şi după afirmaţia lui, ne putem da seama că România noastră are rădăcini şi în cultivarea altor chestii... dar staţi calmi, că nu mă refer la prostie :-j
“Genul epic este scriitor”.  - Şi gernul liric ce e atunci? Compozitor?
“Pe plajă era multe fete dezbrăcate indecent”.  -Waiii... noi ştim să vorbeşte româneste, după părerea lui.

Acest post este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. :]] 
Sincer, râdem noi râdem, dar dacă stăm să ne gândim anul acesta la bac a fost... praf. Mulţi nu l-au luat şi mulţi afirmă că doar anul acesta bacul s-a dat pe bune. Oricum, felicitări tuturor care au reuşit să-l ia, succes celor care-l dau din nou şi aveţi grijă cu băutul acela de după bac. :]
Pfff... mă bucur ca mai sunt câţiva ani până sa dau şi eu bacul. Doamne ajută! :))
V-am lăsat, să sperăm că v-aţi amuzat cât de cât, că eu am facut-o. 

duminică, 3 iulie 2011

Hai jet, iubire! :*

Neah, nu merită atât de multă atenţie încât să îi fac un post special :]] Nu regret nimic din ce-a fost, nu cred că aş avea de ce să regret. Da' totuşi fetele, băgaţi la cap:
Warning: Nu tot ce zboară se mănâncă!

sâmbătă, 2 iulie 2011

În acest moment.

Mood: Mda, am avut zile mai bune
Status: Yeah, whatever :-j
Locaţie: Pe aici.
Mănânc: Am mâncat, acum mă îndop cu jeleuri :]
Beau: Suc de pere, sau ceva de genu'
Sunt îmbrăcată în: Pantaloni de trening trei sfert' dark blue şi un tricou alb. 
Ascult: Eminem- Loose Yourself
Privesc: Telefonu' şi la dracu' că nu sună -.-
Status mess: " Nu's! N-am chef, nici timp. Hai pa :-j"
Vorbesc pe mess cu: Abbeh
Citesc: Aş vrea să fiu in stare să mai citesc ceva.
Mă gândesc la: Faptu' că viaţa bate filmu' . :]
Dating: Cu nimeni. :]
 Doresc: Să ies cu rolele ca să îmi pot limpezi gândurile.  
Iubesc pe: Mda, pe EL 
Nervoasă pe: faptu' că e prea penal ce se întâmplă
Urăsc pe: Nimeni, cred
Îmi lipseşte: Zâmbetul, şi-a luat liber azi. 
Abia aştept să: Treacă toate. 

miercuri, 29 iunie 2011

Mă obsedează!

De vreo trei zile o ascult în continuu! -.- Deci o ador, mă obsedează, îmi dă o senzaţie foarte mişto de... relaxare, de bine. E atât de liniştitoare. Şi are nişte versuri.... can't explain, just love it!
Bine măcar că există şi formaţii care mai ştiu ce înseamnă muzica, nu ca toate kkt-urile [scuzaţi expresia] ce apar în industria muzicală şi peste noapte au nu ştiu câte zeci de mii de vizualizări pe YouTube şi sute de albume vândute pentru nişte melodii făcute pe calculator. Mă rog, nu aprofundez subiectul pentru că ar fi foarte multe de zis, poate o să fac un post special doar pe tema asta. :D Dacă nu aici, probabil pe Nebunie în cuvinte, unde activez deasemenea. 
But, doesn't matter, just listen and enjoy it!

joi, 23 iunie 2011

Da mă, pot fi şi imatură, probleme?

Şi da, pot să urlu, să ţip, să fac ca toţi dracii dintr-un nimic neînsemnat fără să-mi pese că te rănesc, că mă rănesc, că ne rănesc pe amândoi. Şi da, pot să-mi ies din sărite mai uşor decât ţi-ai putea imagina. Şi ce-i cu asta? Bag pixu' cine acceptă bine , cine nu, niciodată nu am ţinut pe nimeni legat de mine sau de viaţa mea.
Şi pot să am crize de copil răsfăţat, imatur, prostesc, cum vrei tu s-o iei. Dar ce-i cu asta? Dacă stai să te gândeşti sunt un copil, aşa voi fi mereu. Un copil prost, care iartă prea uşor, care nu poate ţine supărare pe cineva. Dar un copil.
Uneori urăsc din adâncul inimii toţi factorii care m-au maturizat puţin cam devreme. Sunt doar nişte monstruleţi care mi-au ucis fără milă clipe din copilărie. Vreau să pot să fiu şi eu aşa inconştientă, aşa tembelă precum puştoaicele de vârsta mea. Dar nu, că apoi mă trezesc şi-mi dau seama că sunt bine aşa cum sunt.... că toate astea sunt doar spre binele meu, că nu-s doar o puştoaică care poate fi fraierită cu una cu două. Nup!
Post fără sens, ştiu, e din pură descărcare. :]

miercuri, 22 iunie 2011

E cald frateeee!

Şi ce-mi place :3. Adică nu-mi place la amiază când îmi vine să mă arunc intr-o piscina plină cu cuburi de gheaţă [ ceea ce nu ar fi prea bine pentru ca mi-ar provoca şoc hipotermic], îmi place dimineaţa şi seara aşa pe la şapte-opt.
Ce e mai plăcut dimineaţa decât să te trezeşti şi să ieşi pe balcon la o cafea. Singur, cu cineva, asta nu prea contează. Oricum cred că e cel mai plăcut mod de a începe o nouă zi. O cafea băută în briza plăcută a vântului cu nişte muzică mişto pe fundal. Aia o să fac şi eu... când voi reuşi să mă trezesc mai repede de amiază. Prefaceţi-vă că nu a-ţi citit asta. Să salvam măcar aparenţele. :]] Sunt în creştere, am nevoie de mult somn.... bine, bine , sunt o leneşă! Dar încerc să remediez asta. Azi de exemplu m-am trezit la nouă. După două zile în care am încercat să fac chestia asta, am reuşit abia azi. Oricum, aplauze vă rog, merit! *puppy eyes*
Aşa şi dacă tot îmi sunt dimineţile pe jumătate ratate, profit de seri. E aşa plăcut să te plimbi seara pe aleile mai liniştite ale oraşului. Dar nu aşa în grabă, cu paşi grăbiţi pentru a ajunge nu ştiu unde. Nu, nu şi iar nu! Plimbări lungi şi lente în care să ai timp să asculţi cântecul greierilor, în care să-ţi pierzi ochii printre norii care o dată ce-i priveşti mai cu luare aminte, capată forme ciudate. Genul acela de plimbări în care îţi pui ordine în gânduri, în care te linişteti şi prin care încerci să te desprinzi puţin de viaţa agitată din timpul zilei. Sincer, sentimentul ăla de linişte pe care îl dobândeşti în timp ce te plimbi, va rămâne cu siguranţă o amintire plăcută a verii. Nu are cum să nu fie aşa.
Vara e prea scurtă ca să nu profiţi din plin de ea cu dimineţile şi serile ei, cu ploile şi zilele caniculare.... cu toate. Ah da, duminică sau luni m-a prins o ploaie d-aia.... de m-a udat până la oase din cap până-n picioare. ^^ Ce frumos stăteam eu să dârdâi în staţie udă toate şi mai bătea şi vântul. Huh, funny? Not for me... :]] Cel puţin nu atunci, dar acum sincer îmi vine să râd când mă gândesc câte ploi n-am prins eu anul ăsta şi câte nu m-au făcut leaorcă din cap până în picioare. xD

luni, 20 iunie 2011

Se anunţă o vară incendiară!


Pam-pam-pam! Ia ghici cine s-a întors? Să aud ...ăăăă....ăăă? Eu mă, eu în prorpia-mi persoană aiurită. Ştiu că ţi-a fost dor de mine, de ironiile mele, de sarcasmul meu fluent... de tot! Ştiu, ştiu.
N-am mai dat de mult pe aici. Nu am de gând să încep cu scuze, mneah... şcoala mi-a  cam omorât lunile mai şi iunie dar acum, da-o-n... pufuleţii ei că până la urmă am scos-o bine şi cu ea. Doah, prima menţiune într-o clasă de tocilari, şi n-am învăţat nimic aproape tot semestrul. Mă simt mândră! Şi da, acum mă laud. :]]
În mod oficial mă simt bine. După o perioadă a naibii de stresantă şi grea şi plină de bătăi de cap în sfârşit mă simt bine. Relaxareeeeee, aia scrie pe faţa mea acum. Un pahar imens de ceai cu gheaţă şi lămâie, o carte bună, o adiere plăcută a vântului, muzică bună în căşti şi ..... ah! ce ţi-ai putea dori mai mult de atât.
Nu ştiu de voi, dar eu mi-am început vacanţa în forţă cu un concert Voltaj. Pf, recunosc, nu sunt mare fan, dar m-am distrat şi unele melodii chiar îmi plac şi până la urma a contat mai mult cu cine am fost acolo şi scopul pentru care am fost acolo şi anume să mă distrez. Chiar aia am făcut. Am sărit, am dansat, am urlat şi a fost doar începutul! Era o mare de oameni acolo. Cred că un sfert din Alba sau chiar jumătate. Abia aveai loc să te mişti. să te mişti, dar să dansezi să sari... pff... am fost călcată de vreo 10-15 ori dar ce contează? A fost bine. :]] Ale mele colege erau care mai de care mai rupte in figuri.... bravo fetele! xD Aşa v-am învăţat. *laugh* Pf, era o tipă în spatele meu... avea nişte plămâni fata aia de jumate de oră după concert nu auzeam bine. :))
Aşa... după concert a venit Emy la mine. Waii... am râs ca nebunele şi ne-am bătut pe pătură. Fata aia ocupă cam mult loc în pat, aproape am ajuns să dorm pe jos, în propria-mi casă. WTF?! =)) A fost tare şi asta. Tot ce facem noi e tare speshăl, cul, naiz, etc. Doar suntem noi.
Am început să citesc [ însfârşit!] ceva. Deocamdată am luat-o cu ceva uşor. Literatură de consum, mai exact Vampirul Armand de Anne Rice. Eh, sunt încă doar la primele pagini, dar pare o carte interesantă. După ce îmi intru puţin în mână mă apuc de ceva mai serios. De mult mă tentează să citesc ceva P. Coelho. Nu ştiu sigur ce, dar sigur citesc ceva scris de el vara asta. Agatha Christie şi Cella Serghi sunt şi ele pe listă şi mai am vreo două cărţi care le-am găsit prin bibliotecă şi par interesante. Deci am o listă de lectură destul de bogată şi diversificată, ce am înşirat aici e doar o mică parte din ea.
În seara asta încep şi cu serialele. Supernatural e fruntaş. Îl termin eu luna asta. Mai am vreo 3 sezoane. Mă enervează doar faptul că pc-ul meu face multe, dar foarte multe fiţe. Se stinge, se restarteaza aşa de capul lui. Îmi iasă Opera, Y!M-u. N-are treaba, cred că vrea să vadă cât de mult mă mai ţin pe mine nervii. Că uneori jur că-mi vine să-l arunc de la etaj, dar să lăsam asta că am derivat de la subiect. Am şi câteva filme must to see şi câteva anime-uri. Nu m-am mai uitat de mult la un anime. Nici măcar la Naruto. o.O Shame on me! rcuperez vara asta şi poate cu ocazia asta mai îmi pun şi engleza la punct pentru că... scârţâie din răsputeri.
Deci vara asta, ca de obicei îmi propun să fac multe. Mereu aşa fac. Şi nu fac nici măcar jumate din câte mi-am propus, dar ce contează? Sunt eu, ar trebui să vă obişnuiţi cu asta. Timpul meu e total random.
Copilu' asta e cu capu-n nori şi nu vrea să coboare! <3