miercuri, 29 decembrie 2010

A mai trecut un an...

Mă gândeam că... da, chiar a mai trecut un an. Parcă refuz să cred, adică chiar s-a dus? Aşa repede? Neah, nu are cum... da' totuşi are cum :]] Ce am făcut anu' ăsta? Şi eu mă întreb... hai să vedem. Am crescut, şi în centimetrii şi, sper eu, şi în minte. [nu e chiar cuvântu' potrivit]. M-am maturizat, în măsura în care fiind aiurită, mă pot maturiza. De fapt, până la urma urmei cred că sunt aiurită doar aparent, visătoare, cu capul în nori, da, în majoritatea timpului, dar dacă e o chestie serioasă mă conformez cu situaţia.
La şcoală m-am menţinut, adică am scăzut cu câţiva sutimi, dar deh, recuperez eu semestrul următor. De scris, hehe,  ce e drept nu m-am omorât. Deşi ţi-ai dat seama deja după arhiva slăbuţă a blogului. Am câteva one-shot'uri, câteva poezii... nimic spectaculos. Am avut lucrări mai bune, mai proaste, mai cu sens, mai fără sens. De toate.
Am cunoscut o grămadă de oameni noi. Cu unii mai ţin legătura, cu unii nu. Dar totuşi tot din vara asta săraca Abbeh mă are pe cap. :]] Cred că e singura persoana care ştie multe, foarte multe despre mine deşi nu m-a  văzut vreodată. Ok, ea şi încă cineva. Deci fiinţa asta e incredibilă. Şi o ador. Şi ştie că o ador. M-a scos din cele mai deplorabile stări, m-a ascultat vorbind de acelaşi subiect la infinit, şi când eram supărata dintr-o cauză prea bine ştiută de noi era acolo să-mi zică: "Nu merită!"
 Ştii, nici de tine nu am uitat. Ştiu că te vei simţi, dacă nu acum, pe parcurs sigur. Tu... eşti o persoană speciala. Da, ciudat, cât cuprinde, greu de înţeles tot timpul, arogant, cât de la cer la pământ, dar totuşi... eşti special. Doah, când am fost mai mică, ai stat şi ai ascultat toate idioţeniile pe care le puteam zice. Îmi ziceai că nu sunt idioţenii. Da, cum să nu... amândoi ştiam că sunt. :]] M-ai pus să învăţ, zici că erai mama. Mereu am zis că voi doi sunteţi mână in mână şi sunteţi făcuţi să-mi tocaţi mie nervii. Ştiu că avea dreptate, ştiam şi atunci. Dar îmi plăcea mie să o ţin pe a mea. Doah, media aritmetică, right? =)) Mereu mi-ai dat sfaturi bune, pot zice că într-un fel şi tu m-ai ajutat să mă maturizez. Probabil, că dacă citeşti asta, o să mă întrebi dacă am fost beată când am scris-o. Nup, sunt perfect lucida, îmi plimb uşor degetele pe taste şi crede-mă că nu am greşit nimic. Da, m-am întrebat şi eu dacă meriţi sau dacă nu e ciudat... dar ce poate fi ciudat într-un "mulţumesc"? Deci da, mă, în stare de perfectă luciditate îţi mulţumesc. :)) 
Şi nu doar, inculpatului de mai sus, tuturor celor care m-au suport şi anul acesta. Ar fi prea mulţi să-i îi scriu aici. Mă apucă Anu' Nou' dacă mă apuc să îi înşir.
Poate pe unii i-am enervat, i-am supărat, am fost nesimţită cu ei chiar dacă nu meritau, i-am minţit, dar de la cei care contează mi-am cerut sau îmi voi cere scuze, restul... înseamnă că au meritat. :]
Ce pot să vă zic mai mult? An nou fericit şi toate cele! >:D<
Smile, la anu' va fi mai bine! [sperăm, cel puţin]
Bye!

marți, 14 decembrie 2010

Ninge cu amintiri. :]

Dap, poate unii îşi amitesc cât de "disperată" [impropriu zis] eram acum vreo două săptămâni să ningă odată şi pe la mine. Şi într-un final, nenea de la meteo a avut milă de mine şi a anunţat zăpadă! :3 Yaaaai!
Flashback
  -Alex, trezeşte-te, ninge! 
  Deschid ochii uşor, şi o rup la fugă pe hol până la geamul mare din bucătărie. Pun o mânuţa mică pe geamul aburit şi privesc afară. Ningea, într-adevăr. Şi culmea, era chiar Sf. Nicolae.  
End of flashback
Atunci era diferit. Eram o fetiţă blondo-creaţă, naivă, energică şi de vreo 5-6 anişori. Mă uitam cu ochii mari, lipiţi de geam afară. Şi el? El stătea acolo în pragul uşii de la bucătărie zâmbind blând, văzând cât de bucuroasă sunt eu de faptul că ninge. Îmi promisese că vom merge să ne dam cu sania, amândoi. Dap, era atât de diferit. Acum...?
Stăteam în bancă uitându-mă plictisită pe geam în ora de română. Profa ne-a adus tezele. Aş minţi să zic că sunt foarte mulţumită de nota mea, dar la cât am învăţat semestrul ăsta, se acceptă. Aşaaaa, revenind. Pierdută prin rândurile cărţii pe care o citeam, nu mai eram foarte atentă la ce se întâmplă în clasă. Numa' aud câteva colege exclamând: " Ninge!". Mă uit pe geam, da, chiar ningea. Am zâmbit. Fulgi mari dansau haotic în bătaia vântului. Erau aruncaţi dintr-o parte în alta. Ştii, ca şi amintirile. Cele care îţi sunt dragi, dar totuşi dureroase. Şi încerci pur şi simplu să le eviţi, aruncându-le din colo încoace în capul tău. Nu vrei să scapi de ele, dar când ţi se derulează în faţa ochilor precum un film vechi, simţi cum ţi se strânge inima. Sunt parte din tine. :]
Se apropie sărbătorile. Sincer, eu una abia aştept. Am ceva planuri, nu pot zice că sunt măreţe, dar e suficent că din ele fac parte majoritatea persoanelor de care-mi pasă. :3 Eh, până atunci mai trebuie să scap la teza la mate, care e mâine! [hăăăă, mâine?! parcă acum câteva zile mai erau două-trei săptămâni până la ea T_T"]
Încă o săptămână şi vine vacanţa de iarnă. Să se grăbească şi ea, că eu deja sunt paralelă cu situaţia. :]]
Bye!

Later edit:  Ia ghiciţi cine nici nu a pus bine piciorul afară din casă şi a tras o trântă de toată frumuseţea? ^^ Yeah, eu în toată splendoarea mea. XD Treaba a stat cam aşa:
Vecin: Alee, ce faci? :)
Alee merge, fuge mai de grabă şi în următoarea secundă, buff! Alee'i pe jos.
Alee [râzând şi cu o durere imensă de... fund =))] Trag trânte. Tu? :]
Sincer, încă mă doare. :]] Doah, chiar mă grăbeam. Aiureala de care dau dovadă mă miră şi pe mine uneori. o.O
De reţinut:  Nu alergaţi pe zăpadă, chiar dacă întârziaţi undeva. [doah, sunt şi foarte punctuală :-" d'aia alergam ca nebuna... :))]

miercuri, 8 decembrie 2010

Naresensnuincercasadescifrezi:]

Mă uitam acum prin arhiva blogului şi mi-am dat seama că am postări cam aiurea cu titluri şi mai aiurea. :]]Ăăăă, aiurea, îmi place cuvântu'. Doah, e parte din vocabularul meu în fiecare zi. Ce e drept mai articulat, mai cu valoarea gramaticală schimbată, mai derivat... ăăăăă, da scuze, pentru atâta gramatică, doar că am mâine teză la română şi cică azi am învăţat. Da, cum să nu, două ore, şi alea erau pauzele în care am reuşit să las cartea pe care o citesc din mână. :]] Da' ce contează? Cartea merită, bine nu pe deplin, ca e literatură de consum şi sincer la început m-a lăsat rece, dar până la urmă am continuat să o citesc să văd ce se mai întâmplă. Şi acum, pot zice că dacă iau notă mică, e vina ei. Bine, tot vina mea e, dar lasă că le descur eu cumva. XD
Abia aştept să treacă perioada asta cu tezele. Să scap odată. Ştii starea aia în care totuşi eşti obosit, te doare capu' sau orice altceva, dar totuşi zâmbeşti? Ceva de genu' sunt eu acum. Şi am atâtea idei prin cap şi planuri pentru vacanţă şi pentru sărbători, de toate.
Se simte iarna. Aerul e tot mai rece şi vântul tot mai aspru. Cel puţin pentru mine e cel mai greu dimineţile. Când mă trezesc din patu' meu ăla cald şi ies de sub patura pufoasă. Când pun picioarele pe parchetul rece şi mă lupt să-mi ţin pleoapele deschise. Până simt primul strop de apă rece, menit să-mi trezească simţurile, da până atunci e cel mai greu. După ziua decurge normal.
Mă rog, nu vreau să înţelegi ce am scris eu aici, nu are rost, am aberat din nou. Cel puţin ultimele cinci posturi au fost lipsite de orice sens sau subiect cu o urmă de logică. Şi aş avea multe subiecte în cap, dar... nu ştiu, cred că nu mă pot exprima. Scriu, şterg, iar scriu, şterg din nou. Aştept să-mi pun ordine în gânduri, să scap de perioada asta idiotă şi apoi fac ordine şi pe aici.
Bye!

P.S. Nu am chef să-l corectez, poate dau edit mâine, dar nu sunt sigură.