Leapşa x 2 .

'Neatza. M-am întors şi eu din... prea meritata mea vacanţă. :)) A fost frumos, nu foarte distractiv [am fost cu mama, d'aia ] , dar a fost frumos. Eh cât am fost plecată, am primit o leapşa. Scuze că nu am putut s-o onorez mai devreme dar numai ce m-am adunat de pe drumuri. Leapşa, adică lepşele [ăsta-i pluralul?] le-am primit de la andreea.
Prima: Asta am mai făcut-o o dată mai de mult, deci consider că nu prea are rost să o refac. Link aici.
A doua : Zece lucruri care mă fac fericită.
1. O îmbrăţişare. Dacă e bine plasată, în momentul potrivit când am cea mai multă nevoie de aşa ceva, îmi luminează ziua.
2. Un zâmbet. Mi se pare genial, când merg pe stradă şi cineva îmi zâmbeşte, mai ales dacă e un bebe. <3 Zâmbesc şi eu aproape fără să-mi dau seama.
3. Prietenii şi familia. Nu sunt lucruri, dar într-un fel sunt dependentă de ei, deorece sunt unele dintre cele mai importante persoane din viaţa mea.
4. Cititul. O carte bună şi-un ceai cu gheaţa. My summer dream. :]]
5. Mp3-ul , telefonul, pc-ul. Eh, depind de fiecare într-o oarecare măsură. Recunosc că viaţa fără ele e tare complicată. :-"
6. Excursiile, călătoriile în general. Ador să văd locuri noi, să înveţ chestii noi şi tot felul.
7. Scrisul. E cel mai bun mod de a mă descarcă. Îmi vărs toţi nervii acolo, apoi revin la normal. Mereu mă liniştete şi când îmi iasă ceva ca lumea, am un sentimnet foarte mişto de... mândrie. Ooo da, sunt mândră de mine în asemenea situaţii. :]]
8. Fotografiatul. Ca mai sus.. sunt mândră de mine când fac o poză bună.
9. Serialele. [şi cele de animaţie, aici se includ şi anime-urile].
10. Puffy, ursu' meu de pluş. Care-mi ştie toată viaţa. Mereu am zis că dacă ursu' ăla ar putea vorbi, m-ar compromite. :))
Leapşa merge mai departe la orice doreşte să o ia. Iar eu revin mai târziu, aşa cum v-am promis cu păreri şi poze din vacanţă. :]

Random.

Hey. Luna august a fost cam seacă... mai mult pentru blog. Sunt conştientă că l-am cam neglijat, da' n-am chef de scuze sau idioţenii de genu'. Pur şi simplu luna august a avut o perioadă mai grea în care am cedat efectiv din toate părţile. Dar mi-a trecut. Ca de obicei. Pentru că e chiar o pierdere de timp să îmi bat capu' cu tot felu' de persoane şi să îmi fac nervi şi să sufăr pentru ele, când lor puţin le pasă. Deci... no way, baby!
Cineva a tot încercat să mă înveţe o chestie de-a lungul timpului... just live the moment. Şi aia am de gând să fac. Chiar dacă atunci când mi-o repeta aproape zilnic nu prea o luam în seamă şi lăsăm tot felul de gânduri să-mi asalteze căp'şorul, acum am realizat câtă dreptate avea. Nu am de gând să îmi mai gândesc fiecare mişcare şi ce-ar fi dacă fac aia sau ce-ar zice x dacă fac aia sau ce consecinţe ar avea dacă fac aia. La naiba! O fac şi gata dacă aşa am chef.
Aşa, deci mâine mă duc şi eu o săptămână la Ocna Sibiului. Sper să mă distrez chiar dacă mă duc cu ai mei. De fapt , wtf! normal că o să mă distrez. Şi de-ar fi să stau să citesc bancuri pe net toată ziua. Cel mai probabil voi fi dependenta de telefon şi mp3. Mai nou... am devenit dependentă de muzică. [ oare din cauza cui? :))]. Mă trezesc, dau drumu' la tv pe Music Channel prima dată şi dupaia alte chestii. Sincer Music Channel mie mi se pare cel mai oke' post de muzică de la noi. Are de toate. Şi nu dă toate tâmpeniile de melodii făcute pe calculator, cu 3 versuri şi 5 cuvinte care se tot repetă. Nu, chiar au melodii bune şi difuzează cam toate genurile de muzică [chiar şi k-pop o.o] şi pune mare accent pe artiştii români. Deci thumbs up!
Buuun... şi revenind la plecare. O săptămână la Ocna Sibiului cu mici alte orpriri prin Sibiu pentru cumpărături şi alte cele mie nu-mi sună rău. Mi-e groază doar de bagaj. :]] Mereu am senzaţia că uit ceva. Înafară de asta mi-e aşa de lene să mă apuc să îl fac. Canicula asta mă seacă de orice chef, care oricum era puţin şi fără ea.
Abia aştept să mă bălăceeesc. :x Da' totuşi sper să nu mă întorc ca un rac fiert înapoi acasă. Îmi iau la mine tot arsenalul. De la cremă cu factor de protecţie 50 până la balsam de buze cu SPF. Hehe... da, în momentu' de faţă fac reclamă la brânză având în vedere că pot număra pe degetele de la o m'nă de câte ori am fost la piscină ca să am "contact direct" cu soarele.
Eh, alte chestii. Nu cred. Am scris mai mult ca să ştiţi  că încă mai trăiesc. :)) Vorba aia, un drac nu moare aşa uşor. Am să revin cu poze şi păreri peste o săptămână.

P.S. Minte Colorată a făcut un an! În data de 16. A fost un an în care a crescut, a câştigat câţiva urmăritori şi sper eu... e într-o continuă ascensiune. Chiar dacă nu postez eu foarte frecvent, ţin enorm la blogu' ăsta pentru că în posturile lui e evoluţia mea, gândurile şi părerile mele, tot.

True.

Prea adevărat, mă jur! :]]

Din dorinţa de a face ceva bine...

Îmi fac mie rău. Tipic. Mereu încerc să salvez prietenii, relaţii de orice fel de fapt, mă implic şi pun suflet ca mai apoi să-mi dau seama că mă lupt cu morile de vânt şi că n-are rost. Şi după fiecare dată când o pătesc mă gândesc de ce dracu' nu pot sta eu pe curu' meu şi să nu-mi pese. Da' uite că nu pot, niciodată nu pot. Cred că asta e ceva care vine la pachet cu mine. Îmi pasă prea mult. Chiar dacă nu las să se vadă niciodată. Poate pentru că nu ştiu să îmi exprim bine sentimentele sau pentru că nu vreau. Şi poate de mult prea multe ori îmi bag nasu' unde nu îmi fierbe oala. Dar eu pur şi simplu nu pot să stau cu mâinile în buzunare fluierând când văd că cineva la care ţin îşi f*te viaţa fără prezervativ. Nu pot şi gata. Totuşi chiar dacă încerc să dau un sfat, sa zic că nu-i bine aşa sau nu fă aia că nu ştiu ce, nu mă bagă nimeni în seamă, sau primesc un "yeah, whatever!". Şi asta e modu' subtil, în modu' urât îmi trântesc în faţă un " Ce dracu' te bagi în viaţa mea?" . Şi uite aşa îmi zic că nu îmi mai pasă, că n-are rost şi că până la urmă nu pot să-mi f*t şi eu viaţa cot la cot cu ei. Wiii... am păţit-o de n ori şi încă o mai fac. Oare când mă învăţ şi eu minte? Niciodată. :]
Cât despre prietenii... Am păţit-o o dată, acum o păţesc iar. Da' de data asta, mie îmi promit că nu mai fac nimic. Că am făcut atunci destule şi pentru ce? Pentru nimic. Ca acum să nu-mi mai pese aproape deloc de acea persoană, chiar dacă stăteam să vorbim ore în şir.
Nu ştiu ce să mai zic, aţi prins voi ideea. :]]

Am clacat.

Cred că e prima oară când pot zice ca am clacat pe bune. Ieri am plâns cât n-am plâns în viaţa mea. :-j
Da' lasă că nu-mi fut eu nervii pentru toată lumea. Se pare totuşi că ieri am avut prea multe adunate în mine şi am cedat. Se mai întâmplă, dar a fost de-a dreptu' groaznic să nu mă pot opri din plâns şi chiar încercam să fac aia şi nu puteam. N-am mai păţit d'astea veci şi sper să nici nu se mai întâmple.
I'll be fine one day... but not today.

De ce ne grăbim să creştem?

Citeam o chestie foarte mişto pe un blog şi a naibii de adevarată ( Demisionez din funcţia de adult! ) şi mă gândeam [da, iar gândeam] că... ne grăbim aşa tare să creştem, să ne maturizăm, să ne luam viaţa în proprile mâini. Poate pentru unii e felul lor de a-şi arată independenţa. Dar totuşi nu înţeleg, ne grăbim atât de mult ca să ce? Să ne luam grijile şi responsabilităţile pe cap? Să ne plângem ca ne-a mai apărut un rid sau că avem cearcăne pâna la cer şi înapoi? Să fim mereu grăbiţi, să trăim într-un ritm de viaţa haotic în care stresul îţi e duşmanul pe care nu-l poţi face knockout? După asta alergăm? Atunci , ar cam trebui să ne oprim să stăm jos sau să facem stânga împrejur, dar având în vedere că viaţa nu prea are buton de pauză sau de replay şi nici nu se poate derula, cel mai cugetat ar fi să nu o grăbim. Să o lăsăm să se deruleze în ritmul ei fără să intervenim într-un fel sau altul. De obicei unde-şi bagă omu' coada nu prea iasă bine.
Deci, jur că dacă stăm două trei secunde să ne uităm în jurul nostru putem observa cum lumea se duce de râpă. De la generaţie la generaţie. Acum, copii au telefon mobil cu touch screen de la 7-8 ani. Au conturi pe diverse reţele sociale, gen Facebook sau Hi5, iar de id de mess nici nu mai zic, ăla cred că-l au de când încep să scrie. :-j. Nu se mai joaca nimeni cu păpuşile reale, acum e 'cul' să o îmbraci pe Barbie pe calculator sau să te joci cu maşinuţele pe te miri ce site cu jocuri tâmpite. Nimic de zis lumea e într-o continuă evoluţie, dar totuşi din punctul meu de vedere asta e tâmpire. Generaţia mea [din '97] totuşi mai ştia ce e aia v-aţea ascunselea sau prinsea sau sticluţă cu otravă sau tot felul de jocuri amuzante pe care le jucam de nebuni în fiecare vară cât era ziua de lungă fără să ne pese de notificările de pe facebook.
Şi dacă asta nu vi se pare mare chestie, mai am una. [yeah, prea mult timp liber la dispoziţie]. Mă uitam aseara sau mai bine zis azi-noapte , but doesn't metter, la o emisiune cică 'Frumuseţi miniaturale'. Fetiţe de maxim 10 ani, participau la tot felul de concursuri de miss, care mai de care mai machiate şi mai coafate de zici că ele aveau douzeci şi ceva de ani. Şi ceea ce era şi mai ciudat... părinţii lor chiar erau de acord cu toate astea. Mamele le duceau la salon să le epileze sprâncenele şi să le bronzeze organic sau ceva de genu' ăsta. Şi o fază la care chiar am rămas ceva de genu' " WTF?!" a fost atunci când o fetiţă de trei ani i-a spus maică-sii : " Lasă-mă că nu mai sunt un bebeluş" . Da' ce pufuleţii mei eşti? Şi răspunsu' maica-sii " Nu, draga mea, eşit o domnişoară.". Pe bune? La trei ani domnişoară?
Okay, poate sunt eu de modă veche , dar chiar nu mi se pare ceva normal. Sincer eu şi acum când ies cu prietenii ne jucăm diverse jocuri. Ce-i drept nu ne mai alergăm de nebuni unul pe altul, dar jucăm toate porcăriile gen Adevăr şi Provocare sau Telefon American sau stuff like this.

You don't stop playing because you grow old; you grow old because you stop playing