joi, 29 decembrie 2011

No name.

O mâţă leneşă aşa ca mine. :]]
Nu am inspiraţie de titlu, bine? Încă sunt cam buimacă. Casc într-una. Mi-e somn. Sunt o lenesa, ştiu. Botoşeii de la Moş Crăciun dau o stare de lene. ( aha, cre'că) Nici nu ştiu de ce scriu. Plictiseală, poate. Că de pus ordine în gânduri nu pot că încă neuronul meu doarme. Nu-l trezesc că face urât şi poate moare. ( chef de auto-ironii şi glume seci) 
Dacă tot m-am trezit eu aşa în treabă să scriu ceva, măcar să fac ceva util. Cum mi-am petrecut eu Crăciunul. Pfoai... să o luam pe rând. 
24 decembrie 
M-am trezit, habar nu am pe la cât. Probabil pe la unşpe' dimineaţa. Ce dimineaţă că era amiază aproape. Da' mă rog, m-am trezit. Am mai făcut una alta prin casă în ritmul meu fooooarte lent. După care am început să mă imbrac că la şase seara trebuia să mă văd cu ai mei coleguţi să mergem să stricăm somnu' şi liniştea la câţiva profesori şi părinţi. Că doar deh, toată noapte trebuie să aştepte lumea colindători. Mai are rost să zic că am întârziat ? Nu cred, toată lumea s-o obişnuit cu chestia asta. Mă rog... prima casă , diriga. Nu mai ştia cum să scape săraca femeie de noi . Mai avea puţin şi ne arăta uşa. Hai s-o înţelegem şi pe ea, că doar avea musafiri şi o gaşcă de 17 puştani nebuni nu-i era de lipsă. După diriga , profa de engleză.  Toată seara s-a făcut mişto pe seama acelui faimos 3 dat la jumătate din clasă. ( heh, printre care şi eu) . Şi profa de mate a fost ultima profă la care am fost. Are un câine de-a dreptu' adorabil... care era să mă muşte. După ce s-au scăpat profii de noi şi noi de ei, am început să ne destindem. Nu am băut mult. Un pahar jumate de vin şi unul de coniac de ciocolatăăă. În rest Cola la greu şi cinci cafele. Am ajuns acasă pe la şapte dimineaţa. Au fost o grămadă de faze tari, da' nu dăm din casă. Oricum o să ne amintim şi de colinda asta... 
25 decembrie
Am dormit până la 1 p.m. Eram chiaună de cap când m-am trezit. Am mâncat ceva. Am mai stat la poveşti cu mama iar apoi m-am dus iar la somn. Spre seară am primit şi noi colindători iar mai apoi a plecat mama la colindat. Ce doar eu? :))
26 decembrie 
Vizita la rude... mă puteam lipsi sincer că mai mult m-am enervat şi m-am plictisit. Whatever, de Crăciun fi mai bun...
Şi cam asta a fost. Moşu mi-a aduc ce am vrut, plus o pungă de dulciuri. Per total a fost bine. 
Să vină Revelionul! >:)

duminică, 25 decembrie 2011

Hohoho, Merry Christmas!

Iată că a sosit şi momentul ăsta, aşteptat de doişpe luni. Crăciunul. Bucurie, voie bună, pace, linişte, înţelegere, armonie, bunătate, dărnicie.. pe scurt, o atmosferă plăcută. Tipică acestei sărbători. Se simte in aer miros de vin fiert cu scoţişoară şi cozonaci. Lipseşte doar ninsoarea. Dar o să ningă, sper . 
Eu sunt obosită. Am fost toată noaptea la colindat. Distracţie toată seara, cinci cafele, un pahar de vin fiert, glume. A fost foarte tare. Resimt o oboseală şi o durere de picioare acută, dar până la urmă ăsta e farmecul. E o durere plăcută. :)) Probabil, o să povestesc mai multe, când voi fi în stare să leg mai bine câteva cuvinte.
Vă doresc un Crăciun fericit alături de cei dragi , bucurie, armonie, sănătate, etc. Ştiţi poezioara. 
Merry Christmas, everyone!

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Smile!

Când zâmbeşti, fă-o din suflet. Zâmbeşte cu toată fiinţa ta. Orice om e minunat când zâmbeşte. Nu te ascunde după un zâmbet fals. Te vei minţi doar pe tine, pentru că prin ochi ţi se vede tristeţea din suflet. Un zâmbet îţi poate lumina ziua la fel de bine precum zâmbetul tău poate aduce o rază de lumina în inima altcuiva.
Priveşte cu atenţie zâmbetul copilaşilor ce îi vezi pe stradă. Probabil va fi cel mai sincer şi inocent zâmbet pe care l-ai văzut vreodată. Priveşte zâmbetul bunicului tău, probabil va fi cel mai împlinit zâmbet după o viaţă anevoioasă. Şi asta, pentru că se simte împlinit datorită ţie.
Be happy, trăieşte, uită, iartă, visează. TU ai puterea să îţi dai aripi.
Azi... azi sunt fericită. Cu adevărat. :]

Dragă Moş Crăciun...

Am fost cuminte să ştii. Adică într-o oarecare măsură. M-am ţinut de şcoală, încerc ca o fraieră ce sunt să-mi scot mediile acum în ultima săptămână dar voi reuşi, ştii doar că dacă îmi propun ceva îmi iasă. Nu am mai fost subiect de discuţie la toate şedinţele şi diriga începe să aibă o părere mai bună despre mine. Asta merită un Oscar, nu crezi? Am rezolvat-o şi pe asta... promit să nu-i mai aduc toţi morţii pe pământ când e idioată şi vorbeşte aiurea. ( sau cel puţin voi încerca). În rest, ştii şi tu că anul ăsta am avut o decizie foarte aiurea de luat şi am luat-o pe cea bună , sunt sută la sută sigură de asta. Nu-mi aduce vre-un pistol că poate se descarcă din greşeală... Hai, Moşuuuu' , ştii doar că sunt adorabil de aiurită. :o3 Lasând la o parte toate faptele bune sau mai puţin bune pe care le-am făcut, anul acesta nu am de gând să-ţi cer prea multe. Poţi, te rog eu frumos, să aduci un sac de zăpadă, un borcan de vise şi o sacoşă de zâmbete? Dar nu vreau să fie zâmbete false, vreau să fie reale şi venite din suflet. Un suflet împlinit şi fericit. Şi vreau să le împarţi la toată lumea. Să mergem pe stradă şi să vedem oameni care zâmbesc cu adevărat, nu doar se strâmba în încercarea de a schiţa un zâmbet şi au ochii trişti şi goi.
Dacă tot veni vorba, când treci peste oraş poţi te rog să cerni şi un strop din magia Craciunului?  Nu ştiu dacă tu ştii, dar oameni au cam uitat ce înseamnă Crăciunul cu adevărat. Crăciunul din timpurile astea " moderne" se desfăşoară într-un stil haotic. Toată lumea lucrează, e agitată şi într-o luptă continuă cu timpul. Nimeni nu mai ştie de cozonaci făcuţi în casă sau de prăjiturelele tale preferate, care erau atât de bune alături de un pahar de lapte. Să nu te miri dacă nu mai au acelaşi gust, sunt de la magazin. Au oferta, dacă vrei să mergi să-ţi faci şi tu provizii, poate Doamna Crăciun nu mai are nici ea timp să ţi le pregătească.
Te rog, dacă tot vi să-mi aduci şi ceva răbdare, nişte nervi de fier şi ceva mai multă indiferenţă ca să nu mai pun la suflet tot, să nu mai cred toate tâmpeniile şi să nu-mi mai repet greşelile. Moşu' , profit de dărnicia ta dacă îţi cer să-mi aduci şi-un strop de bunătate ca să pot ierta nişte persoane? A mea deja nu mai face faţă.
Anul acesta, după cum bine observi nu prea vreau chestii materiale, vreau doar chestii esenţiale pentru o viaţă drăguţă. Şi nu mi le doresc doar pentru mine. Nu sunt egoistă, le vreau pentru toată lumea.
Cât despre chestii materiale, las totul la alegerea ta. Ştiu ca va fi ceva draguţ.
                                                        Cu drag, Alee! 


duminică, 11 decembrie 2011

Fuck you!

Fi draguţ te rog frumos şi ieşi din capul meu. Nu-mi mai invada visele şi lasă-mi măcar nopţile. Lasă-mă să mă odihnesc. Sunt obosită. Îţi cer mult? 

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Welcome, december! ♥

Yaaaai ! ♥   Deja simt cum mă învăluie spiritul sărbătorilor de iarnă. Aerul rece de afară mi-a cam pus capac, după un 1 Decembrie petrecut în frig, ca o adevarată alba-iuliancă ce sunt! :]] ( btw , La mulţi ani ROMÂNIA! cu tot cu întârzierea de rigoare, că doar deh, când sunt eu punctuală?) 
Oricum, nici nasul înfundat nu mai contează, nici zecile de pachete de şerveţele risipite sau cănile de ceai savurate. Nup, trece şi tentativa asta ( penibilă, că nu se poate zice că-i serioasă) de răceală şi o să fie totul.... yaaai! :x. Abia aştept să ningă. De fapt , dacă stau să mă gândesc, eu în fiecare an aştept să ningă. Să mă pierd iar cu privirea printre fulgii care dansează în văzduh ca mai apoi să se aşeze pa astfaltul sobru, învăluind totul într-un alb strălucitor. Atunci, când primul fulg cade, simt cu adevărat că luna asta e una dintre cele mai magice din an. O lună în care toată lumea îşi permite să viseze. O perioadă în care până şi cel mai sceptic om se gândeşte daca jucăriile mai au loc în sacul lui Moş Crăciun şi dacă bătrânelul va mai face faţă la încă o cursă în jurul lumii, într-o singură noapte. Toate astea, fac parte din magia asta... specifică să-i spunem. 
Eu mi-am început luna binişor. O ieşire de 1 Decembrie cu colegii care a fost foarte tare. Râsete toate seara, poveşti nemuritoare, printre care (întâmplator! crecă' ) s-au strecurat şi câteva pahare de vin fiert. Era frig afarăăă! Totul a fost oke' , mi-au cam dat lacrimile la o melodie şi râdeam de mine că am lacrimi în ochi. (Primăvara începe cu tine, prima ploaie de vară nu ţine, prima dragoste nu, nu se uită niciodată! )  Până şi momentul ăla a fost epic. Mai ales că era cineva pe lângă mine care se agita şi-mi urla în urechi " Dacă plângi, mă jur că te bat!" . Acum zâmbesc când îmi amintesc momentul. Wtf? Râdeam de mine singruă şi-mi ziceam " Ai, da' proastă eşti!" Ştiu că pe la sfârşit , eram îngheţată bocnă şi mă sprijineam cu capu' de un amic şi făcea el către mine " Alee , ce faci?" , la care eu ceva de genu' " Mă folosesc de corpul tău ca să mă încălzesc!" şi după aceea a zis ceva de genu' că " Nu mă refeream la asta! " şi de acolo nu am mai fost atentă. De obicei când ne adunăm mai mulţi iasă caterincă. D-aia am o relaţie de love-hate cu colegii mei. Că sunt proşti şi sunt conştientă cât de dor îmi va fi de ei. 
În rest, am luat ce notă mi-am propus în teza la geogra. :] V-am spus eu că pot. Am scăpat de teze, mai am de luat încă câteva note şi de încercat să-mi scot câteva medii, mai ales media la engleză. După aceea, gata cu stresul pe 2011. Nu vreau să-mi imaginez în semestrul doi ce va fi. Waiii... :)) 
Deci pe scurt, Decembrie, ia aminte! Eşti ultima şansă ca anul acesta să fie "the best". Aşa că ai grijă ce faci şi nu te irosi, că s-au mai irosit unşpe' înaintea ta.