sâmbătă, 21 aprilie 2012

Take a break!

Hai s-o luam în altă ordine de idei... M-am convins şi eu de faptul că nu pot închide blogul, pentru că vreau sau nu vreau, a devenit o mică parte din mine. Multă lume m-a încurajat să nu-l închid, sau să nu mă opresc din a scrie. Poate e timpul să-mi justific alegerea, chiar dacă nu-mi place să dau explicaţii nimănui.
Şi dacă aş fi închis blogul, nu m-aş fi lăsat de scris. Pentru că deja asta e... asta mă defineşte. E singurul lucru care mă ajută să trec peste diferite stări. E modul meu de a mă exprima şi de a-mi exterioriza sentimentele. Deci, o chestie lămurită, nu mă voi lăsa de scris.
A doua chestie, nu închid blogul, nu-l şterg. Dar iau o pauză. Până una alta, am altele pe cap şi chiar nu-mi găsesc inspiraţia necesară cât să concep o postare. Am un an a naibii de încărcat, şi toată lumea e cu gura pe mine, plus că toţi au aşteptări enorme de la mine. Nu-mi place să dezamăgesc. :]
Şi după cum zice profa de mate ( mai zice şi ea o chestie inteligentă din când în când, cu căpuşoru' ei ăla blond) în viaţă trebuie să-ţi stabileşti priorităţiile. Iar eu mi le-am stabilit. În momentul de faţă, blogul nu se află printre primele dintre ele.
E strict o treabă legată de timp. Pentru moment cred că asta m-ar ajuta. Să iau o pauză, ca să mă pot concentra total pe altceva. S-au schimbat destul de multe în ultima perioadă, şi aşa ca o criză de adolescentă neînţeleasă [ nu mă pot abţine de la auto-ironii :)) ] , am nevoie de timp să fac faţă schimbărilor astea sau ce-or fi. Sau poate îmi caut scuze, cine ştie. Mă rog, aveam eu o vorbă...
"Life isn't about finding yourself. Life is about creating yourself. "
Deci, brb, I'm creating myslef.

sâmbătă, 24 martie 2012

Las-o balta!

Cred ca am nevoie de o pauza de la blog. Ma gandesc bine de tot daca`l pastrez sau nu.

joi, 15 martie 2012

Need you now!

Ah, hell , voiam să scriu cu totul altceva, dar chiar nu mă simt în stare. Îmi pică ochii pe tastatură de somn.

vineri, 24 februarie 2012

Isteria anului terminal. [ I ]

Waa.... în sfârşit mai revin şi eu pe aici. Abia am timp să respir, pe bune acum. Am atâtea teme şi de învăţat de nu-mi văd capul. Oricum, nu despre asta vreau să vorbesc.
Azi am făcut pozele de sfârşit de an. Pff... mi s-a cam înfiripat un gol în stomac când am păşit în studio. Îmi tremurau picioarele când mi-am dat seama că de fapt astă e începutul sfârşitului unei etape din viaţa mea. ( şi aveam tocuri , poate şi d-aia ) Toată agitaţia dinainte de poze nu mi-a dat răgaz să îmi dau seama de adevărata lor semnificaţie.  Cu toţii eram prea prinşi să ne luăm haine, pantofi, să ne aranjam, etc. Adică chestii atât de superficiale. Dar aş fi eu mult mai superficială dacă n-aş recunoaşte că m-am simţit  a naibii de bine în pielea mea, îmi revenise încrederea de sine...care uneori mai pleacă pe coclauri la plimbări. Oricum m-am simţit bine.
Fotografii erau de-a dreptul geniali. Creau o atmosferă dezinvoltă în studio în aşa fel încât să te simţi în largul tău când pozezi. La un moment dat, au pus şi manele [:))] făceau glume seci din RObotzi gen " Foooooocăăăă" ; " Da mă Mooo" . Apoi nu pe bune acum, cum să nu te pufnească râsul?
În studio ca-n studio, da' în vestiar era şi mai şi. Eram noi toţi acolo şi ne înţelegeam ca lumea. Genul acela de momente de care să-ţi fie dor mai încolo.Am făcut poze cu aparatele personale, cu telefoanele, cu de toate :]]. La un moment dat mă dureau picioarele de parcă stăteam pe ciobuiri şi am început să merg pe acolo fără pantofi şi râdeam unii de alţii. A fost foarte amuzant.
Aş minţi să zic că nu îmi va fi dor de tot dar... every finish line is the beginning of a new race. :3

luni, 13 februarie 2012

Zăpadă.

 

Zăpadă, zăpadă şi iar zăpadă. Mă simt ca la Polu' Nord. Dimineaţa până la şcoală e misiune imposibilă :]]. Îmi place vremea asta într-un fel oarecare. E atât de liniştitor. Vreau pur şi simplu, să stau undeva pe o creangă joasă de copac şi în faţa mea totul să fie alb cât vezi cu ochii. Să stau acolo, să uit de mine. Asta e genul acela de iarnă, descrisă doar în poveşti şi poezii. 
" Seara ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iarăşi.!" - că bine zice Alecsandri.  
Deşi, de-ar fi să revin puţin cu picioarele pe pământ... românii care dau la lopată în fiecare dimineaţă, nu cred că se trezesc recitând versuri de Alecsandri. Am eu aşa o vagă bănuială, nu ştiu de ce. Adică, e foarte plăcut să stai o oră să dai zăpada de pe maşină. După ce ai reuşit în sfârşit, să nu pornească. Să-ţi bagi picioarele şi să iei autobuzu' care surpriză , nu mai circulă. :]] Mă rog, hai că fac exces de ironie. 
Am avut o perioadă relativ încărcată. Olimpiadă de istorie şi pregătirea pentru aia de română mi-au acaparat ceva timp. Mai am sâmbătă româna şi după am scăpat. 
Deja prin oraş apar tot felu' de inimioare, inimuţe, muuuuult roşu şi roz. Oare de ce? Ah, da, mâine e paişpe februarie. Drăguţ, ce să zic. Personal , nu am nimic împotriva Valentine's Day. Sunt multe comentarii de genu' că oricum e o sărbătoare luată de la americani şi ca avem şi noi Dragobetele noastre, dar să fim serioşi, afectează pe cineva cu ceva asta? Că e o zi în plus, care dacă stăm bine să ne gândim nu e marcată cu roşu în calendar şi nici nu e zi liberă. Deci nu mi se pare că afectează cu ceva decursul normal al lucrurilor.  Sincer, mi se pare drăguţ să văd persoane fericite în jurul meu. Persoane care ţin pe bune la cel sau cea de lângă ei. Persoane la care li se poate citi fericirea în ochi. Au ochii luminaţi şi cu o sclipire anume în ei. <3 E cea mai bună dovadă că oamenii sunt capabili şi de sentimente minunate, nu doar de ură şi indiferenţă. Şi poate ziua asta de 14 februarie sau 24 februarie e doar un prilej de a zice tot ce simţi, fără să ţi se pară prea siropos sau melo-dramatic. Totuşi , a nu se înţelege prin asta că doar mâine poţi să-i arăţi cuiva că-ţi pasă de el... asta e o chestie care trebuie arătată în fiecare zi. <3. 
Singură sau cu cineva, tot mi se pare drăguţ. Puţin exagerat pe alocuri şi mult prea comercializat, dar drăguţ.
Love is in the air, everywhere you look around. :-"

duminică, 5 februarie 2012

Stop ACTA!

Probabil ca mulţi dintre voi aţi auzit de chestia asta. Care nu e nimic altceva decât o îngrădire a libertăţii pe internet. După părerea mea chiar o violare a intimităţii ( adică , wtf, cum îmi controlezi tu mie toate convorbirile, personale de exemplu?!) Urmăriţi filmuleţul, pentru toţi cei care nu ştiu ce înseamnă ACTA şi ce scopuri are. Rog bloggerii să ducă vorba mai departe, pentru că noi suntem NETU'!

duminică, 29 ianuarie 2012

Tembelefon.

Că tot mă plictisesc şi mi-e lene să caut subiecte mai consistente, m-am hotarât să fac o leapşa. E preluată de la C.L.M. şi e vorba despre victima tuturor neîndemânărilor mele şi care are o deosebită plăcere să salute podeaua cu primele ocazii  telefonul meu.
1. Ai telefon?
Yeeep. 

2.Ce model?
Samsung Ch@t 335

3. De când foloseşti telefonul mobil?
Heeeh... de prin clasa a doua.
4.Care a fost primul tau telefon mobil?
Chestia asta micuţă care şi-a făcut datoria la mine cam un an şi la mama încă vreo doi sau trei. 
5. Ai renunţa la telefonul pe care-l ai acum?
Momentan nu, îl am doar de juma' de an.

Dau leapşa mai departe la... toţi cei care vor să o ia şi se plictisesc la fel de crunt ca mine! :))

marți, 24 ianuarie 2012

Never back down!


Aseară pe ProTV pe la opt jumate s-a dat un film care mie îmi place. Aseara a fost a doua oară când l-am văzut şi l-am urmărit cu acelaşi interes ca şi prima oară. E exact genul meu de film. Mai cu de toate, nu monoton şi melo-dramatic-siropos-boring. Are câte ceva din toate. Mai p'aici romance, mai pe acolo niste acţiune, pe dincolo puţină dramă... eh ce poţi să vrei mai mult? 
Personajul principal, Jake Tyler, se mută împreună cu mama şi fratele său în Orlando, pentru că Charlie, fratele său a primit o bursă la o renumită academie de tenis. 
Jake s-a făcut remarcat în prima sa zi la ora de engleză când a răspuns la o întrebare în locul frumoasei sale colege Baja Miller. Apoi i s-a dus repede vestea prin şcoală datorită unui filmuleţ în care îi articula una foarte bine unui jucator de fotbal american. De aici , a fost atras într-o capcană, chiar de Baja. A mers la o petrecere, unde a văzut renumitele lupte " underground" care erau atracţia principală, iar mai puţin sau mai mult voit, a fost implicat şi el într-o asemenea luptă cu cel mai bun de pe acolo, Ryan McCarthy. A ieşit cam şifonat, iar pentru că îşi dorea revanşa, cu ajutorul prietenului său, Max, a ajuns la sala de antrenament a lui Jean Roqua. Dorinţa lui de răzbunare, alimentată de furia şi sentimentele urâte care stăteau în el, pe parcursul antrenamentelor s-a risipit, Jake devenind mai calm şi mai stăpân pe sine. 
Faptul că Jake nu mai vroia bătăi şi necazuri l-a cam supărat pe Ryan care l-a atras pe Max într-o capcană, aducându-l la un pas de moarte, ştiind că doar aşa îl va face pe Jake să se prezinte la competiţie. 
Finalul nu vi-l spun. Şi am sărit în mod voit mici amănunte, ca să vă las să savuraţi filmul şi să vă bucuraţi de fiecare moment. 
Recomand! Merită văzut. 
" Rezultatul luptei depinde doar de tine! "

luni, 16 ianuarie 2012

S-au dus zilele de bine.

Azi dimineaţă, după trei săptămâni de dormit până la amiaz' , a trebuit să fac ochişori mai repede. Cam prea repede. A fost o noapte idioată. Lipsă de somn, sucit, învărtit pe toate părţile, numărat oi. Nimic , mă frate, da' nimic n-a mers. La un moment dat m-am plictisit să nu pot să dorm. Şi azi dimineaţă, eram pe lângă. Dar , doar puţin. Eu în fiecare dimineaţă sunt pe lângă. :))
Într-o postare, mai bine zis aici ,am zis că mi-ar plăcea să fiu mai organizată. Mi-am făcut eu frumos programu' ( că tot nu puteam să dorm azi noapte) şi acum mă gândeam cât o să mă ţină. Două săptămâni cu puţin noroc. Las' că-i bine şi aşa rău. La şcoală , ziua de azi a decurs oke'. Printre mesaje şi poveşti interminabile, am făcut ceva la mate ( şi mă mir de ce nu înţeleg) si la română. Ah da, ironic. Am scris la desen mai mult decât am scris la mate. Noi, aştia Picasso, că tragem trei linii şi alea strâmbe. Nu ştiu ce să mai  zic, casc într-una. Sincer, nici măcar nu ştiu ce ar trebui să mai postez. Adică, acum simt că unii oameni chiar mă urmăresc şi mă simt într-un fel obligată să scriu. Deşi încă nu ştiu cum se mănâncă treaba asta cu bloggingu'. Să nu se înţeleagă greşit. Îmi place să văd cum creşte blogul. Simt că într-un fel, ce scriu eu p'aici e apreciat. Doar că o dată cu chestia asta a apărut şi teama aia de a nu  da în bară. Oricum, semestrul ăsta va fi full. Din toate punctele de vedere. Într-un fel abia aştept. Ştiu de ce sunt în stare. Păcat că încă nu ştiu ce vreau. :))
Succes tuturor în noul semestru sau sesiune pentru cine are, să ne citim cât mai curând! >:D<

luni, 9 ianuarie 2012

Citim.

Nu e o noutate pentru nimeni că cititul este foarte demodat, având in vedere că facebook-ul ăsta nenorocit ocupă foarte mult timp preţios din viaţa plictisitoare a adolescenţilor şi mai nou s-a demonstrat că dă dependenţă. Deci de unde, dragii mei, atâta bucurie să mai avem timp şi de citit?
În afară de acest factor, până la urmă. de ce să aruncăm banii pe cărţi când putem lua altceva mult mai util cu ei, cum ar fi de exemplu bluza aia simpatică care mai e şi la reduceri. Sau cum să riscăm să fim numiţi, şoricei de bibliotecă de către persoanele "cool" , populare , care au n şpe mii de like-uri pe facebook, sau de către "şmecherii" din cartier.
Hai mă laşi? Nu mi-a fost niciodată ruşine cu faptul că-mi place să citesc. Da, şi ce-i cu asta? Îmi place să am un vocabular adecvat fiecărei situaţii, să-mi exprim părerile într-un mod corect şi fluent fară să bag câte un " ăăăă" la fiecare trei cuvinte. Îmi place să port discuţii captivante cu interlocutorul şi pentru asta mi se pare normal să am o cultură generală cel puţin minimă. Şi toate astea, le învăţăm citind. Oke' acum, nimeni nu zice că internetul nu este foarte util şi că ne scoate din multe probleme ( a se citi referate şi rezumate) pe care din lene nu avem chef să le rezolvăm. Doar că diferenţa majoră e că, o carte rămâne şi peste ani în biblioteca, pe când un fişier se şterge după câteva luni.
Da, să citeşti e sexy! Pentru că de multe ori contează şi cât te duce căp'şorul şi nu doar cât machiaj ţi-ai trântit pe faţă azi dimineaţă. Frumuseţea fură o privire, dar printr-un fel plăcut de a fi şi printr-o personalitate a ta - nu de turmă- poţi rămâne mult timp în amintirile cuiva.
De obicei, atunci când citeşti o carte care îţi place te desprinzi de o parte din lumea asta şi intri într-un univers nou ceea ce poate fi foarte plăcut şi relaxant. Bine, asta nu e la fel şi pentru cărţile citite din obligaţie. Dacă nu te atrage cartea nu o citeşti şi gata. Sfatul meu sincer e să citiţi doar ce vă place şi vă interesează. Până la urma asta e cheia pentru a iubi lectura.
Mai bine un mic şoricel de bibliotecă , decât un şobolan de cartier incult. 

marți, 3 ianuarie 2012

Dorinţe.

Prima postare din 2012. Sper să fie un an mai bun decât 2011 în condiţiile în care şi 2011 a fost un an , hai să zicem drăguţ. Şi că tot începe un nou an care de cele mai multe ori este luat ca un nou început mă gândeam ce mi-aş dori eu de la anul acesta. Ah, doar eu am uitat să-mi pun dorinţa aia la cumpăna dintre ani?

Cred că e cea mai importantă chestie. Până acum cele mai grave probleme de sănătate la mine au fost răcelile, şi i sunt recunoscătoare la Doamne Doamne pentru asta. 
De trecut le trec, acum să văd cu cât le trec. De la nouă în sus şi la mai bine. :]]
Eu ce să fac dacă sunt copil mic şi prost care ţine prea mult la toată lumea şi continuă s-o facă şi după ce acele persoane m-au cam dezamăgit. 
Anul 2011 a fost foarte slab din punct de vedere al literaturii. Maxim cinci cărţi citite. Mi-e ruşine cu asta! Să sperăm că recuperez în acest an mult. [mult mai mult]
Ar fi o idee genială. Oricum am un caiet cu fiecare tâmpenie, încă unul în plus n-ar avea cu ce să strice. 
Asta e o dorinţă mai mult aşa pentru viaţă, nu pentru anul ăsta. Nu mor până nu scriu o carte şi punct! :))
Cel mai frumos mod de a începe să plângi.
O beţie pe plajă cu prietenii.. wtf, sună prea ca lumea ca să nu încerci măcar o dată. 
Mai întâi îmi doresc să văd una, că la spiritul meu de orientare.... Dapoi cum mai nou merg uitându-mă pe sus, la stele, poate poate, cine ştie :)) Văd şi eu o stea căzătoare.
Fiecare cu piticii lui.
Chiar nu mi-ar strica să fiu mai organizată şi să nu îmi mai las totul pe ultimele momente. 
Trebuie să încerc asta, neapărat! 
Cam astea ar fi dorinţele mele. Mă rog plus altele mai micuţe şi mai neînsemnate, dar în mare parte cam atât.
New year, new dreams, new friends, new hopes... and new boys. Let's start the party!