Încredere?

Fac eforturi supraomeneşti să am încredere în unele persoane... te simţi ? -.-'

I need you so much!

And... I miss you. Credeam că după atâţia ani, rana chiar s-a cicatrizat. Eram conştientă că nu o să treacă de tot, dar totuşi mă aşteptam să doară mai puţin după atâta timp. Nu mă aşteptam să mai am lacrimi, care să curgă în amintirea ta, dar... m-am înşelat. Încă doare, încă am câte un nod în gât când îmi amintesc ultimile imagini ce le am cu tine, încă mai am lacrimi, încă nu au secat. Jur că-n unele momente îmi lipseşti atât de mult... când mă simt pierdută, când simt că nu e bine ce fac, atunci mă doare cel mai tare că nu eşti lângă mine, atunci simt cel mai mult cât de multă nevoie aş avea de tine...

I miss you, dad!

Not give up!

 E atât de plăcută senzaţia, atunci când tu ştii că ţi-ai ajuns orice limită, ca nu mai poti, că renunţi in următoarea secundă... şi vine cineva, iţi ia mâinile ingheţate într'a lui , îţi ascultă respiraţia sacadată şi-ţi şopteşte :

Ştiu că mai poţi! 

Sincer , nu ştiu de ce, dar câteva cuvinte chiar m-au cutremurat... şi nu sunt genul de persoană sensibilă. si probabil că dacă nu eram a naibii de încăpăţânată mai făceam si nenorocita aia de tură de stadion... pentru el , pentru ei, ăia care eu grija de-o aiurită ca mine şi pe care-i iubesc enorm.