sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Sweet November!

Având în vedere că e sâmbătă şi e frig afară şi pot să pun pariu că majoritatea nu aveţi chef de nimic, m-am gândit că nimic n-ar merge mai bine decât un film. Aveam în cap ori să fac un mic review la ultimul film văzut ori să fac un post foarte "colorat" în care să-mi vărs nervii. Între timp nervii şi dezamăgirea mi-au trecut , deşi mi-a rămas încă un gust amar după micile (marile) incidente, dar am preferat să abordez prima variantă.
Filmul mi s-a părut o interesantă idilă comico-dramatică. Sara e o tipă foarte atipică. Adică e genul acela de femeia care-şi trăieşte viaţa după proprile reguli , bucurându-se de fiecare clipă , căruia nu-i pasă cum se îmbracă şi care iubeşte enorm animalele. Ei bine, Sara în fiecare lună alege mai mult la întâmplare sau mai puţin.. câte un bărbat cu care să aibă o relaţie de o lună, în care să trăiască amândoi în stilul ei, după regulile ei şi după visurile ei. Apoi când perioada aceea determinată de o lună ia sfârşit, se despart fără nici o obligaţie şi fără a se mai întâlni vreodată. Când merge să dea examenul pentru carnetul de conducere, Sara îl întâlneşte pe Nelson. El e genul acela de bărbat foarte ambiţios care nu vede nimic altceva în viaţă decât cariera, care e prima lui prioritate şi care îi ocupă majoritatea timpului. Întrebând-o ceva legat de exam pe Sara, aceasta pică examenul pe motiv de şoptit sau copiat. Şi de aici începe în mare parte tot. Nelson ajunge în prima faza şoferul ei, iar mai apoi uşor uşor cade în jocul ei şi acceptă să stea cu ea o lună. Luna aceea s-a dovedit a fi specială pentru amăndoi ajungând să se ataşeze enorm unul de altul. Nelson începe să iasă din carapacea lui şi să se destindă. Ba chiar şi renunţă şa un job foarte bine plătit pentru Sara şi pentru relaţia lor.
La sfârşitul lunii, în loc ca relaţia să se încheie, Nelson îşi dă seama că doar alături de ea poate fi fericit şi o cere în căsătorie. Dar ceea ce el nu ştie era faptul că Sara suferea de-o boală incurabilă şi mai avea de trăit doar câteva luni , cărora a încercat să le dea un scop prin acele relaţii de câte o lună.
În final, Sara pleacă deşi îl iubeşte enorm pe Nelson, iar acesta rămâne singur pe-un pod cu un fular legat la ochi, căutând-o.
Per total, mie mi s-a părut un film bun care merită văzut, mai ales că tot mai e noiembrie câteva zile. Vi-l recomand cu mare drag. :]

P.S. A fost primul meu review deci nu ştiu dacă e foarte bun sau câte a-ţi înţeles din el, dar sper că am reuşit să surprind esenţialul.

marți, 22 noiembrie 2011

Limite? N-am!

Cel puţin în leneveală şi tras  mâţa de coadă...  Pfoai, cine mă cunoaşte ştie ce talent irezistibil am să-mi las totul pe ultimele ore . [ a se citi şi Ultima sută de metri :)) , şi nu, nu m-am învăţat minte] Azi, stăteam eu liniştită la geogra, vorbeam cu profu' să ne mai explice unele chestii pentru mâine că dăm teză şi face proful la un moment dat că " Cine nu şi-a învăţat nimic până acum, ar fi mai bine să meargă la un film în după-amiaza aceasta " El referindu-se că e foarte multă materie şi e aproape imposibil de îmvăţat într-o zi. Heeeh... mai are rost să zic că toate capetele s-au întors spre mine? M-am amuzat foarte tare pe chestia asta, sincer. Şi eram ceva de genu' " Wtf? Staţi mă lejer că eu ştiu cincii lecţii". Mda, din douăzeci şi ceva. :-" . Oricum, lumea deja s-a obişnuit, inclusiv eu, să le scot la capăt cum nu se poate mai original... Deci sincer, în pauze se învaţă cel mai bine. Nu ştiu de ce, dar la mine aşa e. Reţin mult mai uşor în condiţii de stres şi gălăgie. Sună aiurea, ştiu. Dapoi când e frica aia gen " Am pus-o de mă ascultă" să vedeţi cum intră toate în căp'şor de parcă ar fi fost acolo de cand lumea si pământul.
Ideea e că faza asta nu prea ţine tot timpul, hai că merge o dată de două ori, dapoi la unele teste chiar trebuie să îţi storci creieraşii până la epuizare ca să reţii tot şi mai ales corect. E aiurea când ai de învăţat zeci de pagini, da' mereu mă consolez cu gândul că la facultate o să am antrenament în învăţat mult în ultima noapte pentru te miri ce examen stupid.
Deci, în concluzie , tot răul spre bine, nu?
Eu mă duc să învăţ, şi ne auzim dupa ce iau zecele ăla în teză. :D Şi da, o să îl iau! Punct .

vineri, 18 noiembrie 2011

Back?

Titlul e cu semnul întrebării deoarece mă întreb, oare am fost cu adevărat plecată. Ideea e că săptămânile trecute camera mea a fost un adevărat "şantier în lucru" şi nu am prea avut acces la internet. Dar sincer, nu ştiu dacă mi-a fost vreodată mai dor ca şi acum să scriu. Am realizat că aşa mă calmez, mă descarc, îmi pun ordine în gânduri. E într-un fel cel mai plăcut mod de relaxare, gândind. Da, atunci când scrii ceva gândeşti al naibii de mult, compui, stergi, tai, rescrii. Dar e plăcut. Şi sincer nu scriu pentru "rating" . Au fost unele postări care mi s-au spus că au fost bune, citite şi comentate, iar mai multe persoane m-au întrebat de ce nu fac mai multe postări în genul acelora. Ei bine, cu ce m-ar ajuta dacă mi-aş expune viaţa personală pe blog? Sau dacă aş scrie doar despre "love" că aia citesc toţi adolescenţii plictisiţi. În primul rând, eu scriu ce mi-ar plăcea mie să citesc. Şi da, prin anumite postări, subtil, se simte prezenţa unei persoane la care ţin, sau din contra se simte supărarea pe care o am când pierd pe cineva apropiat. Dar vreau să cred că această chestie chiar e subtilă.
Nu poţi progrma mereu ce vrei să ştii. E ca şi cum ai încerca să îţi programezi imaginaţia ceea ce ar însemnă să îi dai limite, şi la naiba! de multe ori imaginaţia trebuie să fie lipsită de limite sau de scrupule. Trebuie să simţi ce scri şi pur şi simplu să îţi imaginezi toate acestea în aşa fel încât să te transpui în lumea ta. Lumea ta, unde tu faci regulie unde nimeni nu te judecă şi unde toate sunt aşa cum le vrei tu.
Ei bine... postarea asta este o aberaţia, da' la naibă, e o aberaţie adevărată! :]]