sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Hot chocolate.

După cum am promis, am revenit, să zicem cu un post, care sper eu să fie mai de Doamne-ajută. În ultima vreme imi vine foarte greu să mă exprim, mai ales în scris. Nu ştiu ce e cu mine. În capul meu totul are o logică, sunt puse frumos cap la cap şi aşteaptă să fie aşternute pe foaie. Dar când îmi văd ideile scrise negru pe alb, nu îmi par aşa strălucite. Delete şi de la început. E frustrant! Poate şi faptul că nu am mai scris ceva de mult timp contribuie la această...ăăă, cum să-i zic? Ieşire din mână. 
Deci, cu lipsa mea de idei, si o exprimare incoerentă, simplă, fără tot felul de epitete şi metafore sau alte figuri de stil, încerc să-ţi relatez ultimele năzbâtii. 
Am terminat semestru acceptabil. Puteam mai mult, da ştiu, mereu pot mai mult decât fac. Oricum la nici o materie nu am media mai mică de nouă ceea ce zic eu, e mulţumitor într-o oarecare măsură. În sfârşit o săptămână de vacanţa. Prea puţin, dar mai bine decât deloc.
Parcă văd că nu îmi va ajunge vacanţa să fac tot ceea ce mi-am propus. Multe planuri, multe idei, multe lucruri de făcut, puţin timp. Dar totuşi mă simt bine, ciudat de bine. Săptămâna asta vreau să citesc. Ceva care cu adevărat să-mi stârnească interesul. O carte care să mă ţină cu sufletul la gură de la prima până la ultima filă. Nu am mai citit o carte de asta de...ăăă... cred ca de la Elevul Dima dintr-a şaptea. Care mie mi s-a părut genială prin naivitatea ei care se împletea atât de bine cu "dilemele" adolescentine din totdeauna. 
Adică, dacă stau să mă gândesc mai bine, nici carte care o citesc acum nu e rea deloc. Cişmigiu&Comp. de Grigore Băjenaru. Sincer, când am început să o citesc eram sceptică în privinţa ei. De G.Băjenaru nu auzisem până atunci, deci nu îi cunoşteam stilul de a scrie. Am rămas plăcut surprinsă când mi-am dat seama că... nu mă pot dezlipi de carte. Bine, in unele pasaje în care predomina descrierea puţin plictisitoare, am sărit câteva rânduri, cum fac de obicei când nu văd un dialog pe pagină. [obicei prost, ştiu]. În rest, totul mi-a plăcut. Nu vă dau amănunte, dar vă zic că în prima parte a cărţii este vorba despre viaţa elevilor din Liceul Lazăr în perioada interbelică, iar în a doua parte a cărţii despre cariera de profesor a elevului Băjenaru. Trebuie să recunosc că nu e cea mai bună, genială, strălucită carte pe care am citit-o. Dar se clasează cu usurinţă undeva în top cinci, sau dacă nu chiar în top trei. 
Tot săptămâna asta vreau să mă uit la ceva seriale. Supernatural, cu care am înnebunit multă lume, sau mai bine zis cu obsesia mea pentru el. [mai trebuie din când în când!]. Nu am chef să mă bag acum în detalii, poate voi face un post pe tema asta, deşi nu mă pricep deloc la reviews de nici un fel[nici la film, nici la cărţi, nici la seriale :-" ] Aş vrea să termin o dată si Vampire Diaries, care cred că l-am început din noiembrie şi nici măcar primul sezon nu l-am terminat. *laugh*.
Ăăă... ce mai vreau să fac? Da, să scriu. Vreau să am inspiraţie, nu contează pe ce subiect, poezie sau proză, romance sau horror, inspiraţie să fie şi să scriu ceva care, recitindu-l la sfârsit cum fac de obicei cu toate "capodoperele" mele, să-mi aducă o zâmbet de mulţumire şi un gând fugar. 
"Am rămas la fel de genială!"
Dacă am chef probabil voi mai face şi câteva brăţări din aţe. Nu mă las până nu-mi iasă nenorocitul ală de model. *devil smile*.
Dar toate astea, le voi face la căldurică, în casă. :3 Afară e frig de crapă pietrele şi doar in situaţii extreme, ies din casă. Mda, sigur, parcă văd că azi zic aşa şi mâine urlu pe stradă către aştia a mei mai nebuni care n-au ce face în casă unde e cald şi bine:
"Ce mama naibii m-aţi scos din casă pe vremea asta?!"
Da' tot îi iubesc, aşa tembeli cum sunt ei când mă târăsc afară la minus nu ştiu câte grade celsius, să îngheţăm împreună, că deh... unde-s mulţi... îngheaţă şi mai mulţi. Cât spirit de colegialitate între noi, aşa-i?
Oricum e atât de bine, acum stând cu o ciocolată caldă cu scorţişoară lângă mine şi privind afară spre peisajul alb, desprins parcă din poezile lui Alecsandri. E frumos ce-i drept, dar privind din spatele geamului, cu trupul lipit de calorifer. 
Heeeeh, m-am lungit. :] 
Bye!



vineri, 28 ianuarie 2011

Cute quotes

Neavând ce face în ultima vreme şi tot bântuind pe Google după nimicuri,am dat peste nişte chestii foarte nice. <3
Nu mai zic altceva, că imediat mă pun şi eu la somn. Revin eu zilele astea cu un post mai de Doamne-ajută. :]]
Până atunci, mulţumeşte-te cu asta. :3




sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Vreau o ţară ca afară!


Hey  

  Tot bântuind mai de mult pe net am dat de o melodie  şi anume: Vunk-Vreau o ţară ca afară. Melodia e genială, mai ales prin versurile ei! <3 Pentru că sunt nişte versuri adevărate. Toţi ştim că situaţia din România la momentul actual nu e prea roz şi cred că cel puţin o dată v-aţi gândit cât de tare ar fi să avem şi noi o ţară... ca afară.
Nu am chef să înşir aici toate defectele României, au tăvălit-o alţii prin noroi destul, nu am de gând să mai fac şi eu asta. E păcat doar că resurse avem, cap n-avem! Adică nu ştiu dacă românii în sine, sau guvernu' nostru ăla foarte 'cult' n-are cap.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Confuză...

Hey
 Acum două zile începusem să mă gândesc la o chestie... Ştii cum e când lupţi cu toate forţele pentru ceva? Ai face orice, ai muta munţii din loc, ai seca marea, orice pentru acel ceva special. Şi după multe eforturi, multe călcări de orgoliu, obţii acel ceva. Eşti bucuros. O zi, două, trei, poate chiar o săptămână.
 Dar apoi, când te trezeşti din beţia victoriei, îţi dai seama că acel ceva nu e foarte fascinant. Parcă nu îl mai vrei. Şi eşti cam ameţit, sa zicem mahmureala de a doua zi după o beţie cruntă. Şi eşti confuz, nu ştii dacă până la urma chiar doreai acel ceva special sau îţi plăcea prea mult încercarea aceea haotică de al obţine. Setea aceea de a-l avea...
 Ceva de genul am fost eu. A naibii de confuză. Şi stăteam întinsă pe spate mă uitam ca proasta la tavan şi mă gândeam, dar oare chiar am vrut aşa mult ce am obţinut într-un final? Mi-am secat neuronii o zi întreagă cu chestia asta, dar încă nu mi-am găsit răspuns. Dar e nefiresc! Adică... cum naiba poate fi logic? După ce te-ai străduit cine ştie cât timp, să arunci totul la gunoi în mai puţin de un minut? Fuck, nu are sens! 
  Ah, da... şi ştii cum e să te simţi folosit? De către cineva care prin intermediul tău vrea să ajungă la ceva sau în cazul meu, altcineva. 
  Mă dezgustă persoanele de genu', îmi provoacă silă. Recunosc, am fost naivă. Dar şi când am deschis ochii m-au trecut fiori reci pe şirea spinării. Cum de nu am văzut asta de la început? 
  E ca şi cum un orb, după multe tratamente şi bla bla-uri d'astea îşi recapătă vederea. La început vede totul în ceaţă, apoi încet încet se clarifică imaginile, iar apoi devin înfricoşător de clare.
  Mă simt bine că mi-am dat seama de asta. Mi-am dat seama de ce nu era de încredere. Mi-am dat seama de multe şi acum sincer abia mă abţin să nu îl scuip când îl văd în faţa ochilor. E un... ăăăh, nici nu am cuvinte.
Dar nu are rost, nu ştiu pe unde am auzit sau am citit că indiferenţa e cea mai mare pedeapsă. Deci, din punctul meu de vedere, a dispărut. :]
Cam atât am avut de zis... 
Bye  
     
  

duminică, 9 ianuarie 2011

Ultima sută de metri.

Să fim serioşi acum, oate câţi dintre noi nu şi-au lăsat cel puţin o chestie de făcut pe ultima sută de metri?
Mereu lasă că fac mâine, mâine intervine altceva şi iar amânăm. Şi uite aşa ne trezim în ultimele minute că n-am făcut treaba respectivă.
Eu, cred că din compoziţie am ceva cu ultima sută de metri. :)). Mereu mă trezesc că nu am făcut ceva, care bineînţeles că era neapărat să-l fi făcut. Vreţi exemplu concret?
Tot semestrul nu am făcut altceva decât să lenevesc. Şi acum m-am trezit şi eu că unele medii îmi cam scârţâie. Şi dăi să meargă! Învăţat, olimpiade, proiecte, alea alea... numai că să scot nişte note bune.
Şi nu doar la şcoală. Uneori sunt atât de inconştientă! Îmi las foarte multe treburi neterminate. Promit ceva, uit, nu-mi respect promisiunea. Apoi din nou... în ultimele minute încerc să salvez ceva ce am distrus încet încet în timp. Am un caracter infect, uneori. Poate mai des decât ar trebui.
Şi e urât. De ce e urât? Pentru că realizezi că o sută de metri nu îţi ajunge să faci toate lucrurile pe care nu le-ai făcut într-o sută de kilometri.
Nu a fost prost ăla care zicea " Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi!"
Mă gândeam... că pe ulitma sută de metri, se provoacă cel mai mult haos, dezastru, agitaţie. Mereu, în orice situaţie. Pentru că mereu mai este ceva de făcut. Nu ai cum să faci tot. Nu mă contrazice, nu are rost , că nu te cred. Ştiu că şi tu, ăla care nu ai nimic mai bun de făcut decât să citeşti asta, ai trecut măcar o dată prin stresul "ultimei sută de metri".
Deeeeci ideea era că... mai bine faci toate lucrurile la timpul lor. Şi ai grijă ca în ultimele minute să rezolvi doar amănuntele. Mai simplu aşa, nu?
Bye!

joi, 6 ianuarie 2011

10 minute

Nu am mai mult timp la dispoziţie. Voi fi scurtă, foarte scurtă, n-aş mai fi scris asta, dar totuşi mi s-au întâmplat câteva chestii.
M-am calificat mai departe la olimpiada de română. Mda... cred ca la faza pe şcoală doar eu mi-am găsit să-mi aleg subiectul mai greu. Pe toţi care au fost pe acolo şi i-am întrebat au zis: " Subiectul II, subiectul II, subiectul II..." Bine că numa' Alee şi-a găsit să facă subiectul unu'. Că deh, sunt eu mai cu corniţe :]].
Azi am scris ca proasta. De la trei până la ora asta şi am mai fost şi la meditaţii pentru mate. Sunt pur şi simplu obosită psihic, mai mult decât fizic. Şi mă simt cam naşpa.... că mnah, ştiu eu :]]. Din cauza aia mă doare spatele de nu mai pot. Şi cum am stat aplecată peste caiet atât timp, nu ştiu cum mă mai ridic de pe scaun.
Încă patru minute... ce îţi mai pot zice?
Daaaa, aparenţele înşală, în majoritatea cazurilor. Lecţie pe care mi-am reamintit-o anul ăsta. Şi nu-mi pare rău, chiar mă bucur că mi-am dat seama. Adicăăăă, poate am să revin pe subiectul ăsta mai încolo, ideea e că până la urmă chiar nu simţeam nimic. :]] Probabil era ameţeala de la Revelion de vină.
Gata, asta a fost. Poate ne mai citim în week'end.
Bye!