Isteria anului terminal. [ I ]

Waa.... în sfârşit mai revin şi eu pe aici. Abia am timp să respir, pe bune acum. Am atâtea teme şi de învăţat de nu-mi văd capul. Oricum, nu despre asta vreau să vorbesc.
Azi am făcut pozele de sfârşit de an. Pff... mi s-a cam înfiripat un gol în stomac când am păşit în studio. Îmi tremurau picioarele când mi-am dat seama că de fapt astă e începutul sfârşitului unei etape din viaţa mea. ( şi aveam tocuri , poate şi d-aia ) Toată agitaţia dinainte de poze nu mi-a dat răgaz să îmi dau seama de adevărata lor semnificaţie.  Cu toţii eram prea prinşi să ne luăm haine, pantofi, să ne aranjam, etc. Adică chestii atât de superficiale. Dar aş fi eu mult mai superficială dacă n-aş recunoaşte că m-am simţit  a naibii de bine în pielea mea, îmi revenise încrederea de sine...care uneori mai pleacă pe coclauri la plimbări. Oricum m-am simţit bine.
Fotografii erau de-a dreptul geniali. Creau o atmosferă dezinvoltă în studio în aşa fel încât să te simţi în largul tău când pozezi. La un moment dat, au pus şi manele [:))] făceau glume seci din RObotzi gen " Foooooocăăăă" ; " Da mă Mooo" . Apoi nu pe bune acum, cum să nu te pufnească râsul?
În studio ca-n studio, da' în vestiar era şi mai şi. Eram noi toţi acolo şi ne înţelegeam ca lumea. Genul acela de momente de care să-ţi fie dor mai încolo.Am făcut poze cu aparatele personale, cu telefoanele, cu de toate :]]. La un moment dat mă dureau picioarele de parcă stăteam pe ciobuiri şi am început să merg pe acolo fără pantofi şi râdeam unii de alţii. A fost foarte amuzant.
Aş minţi să zic că nu îmi va fi dor de tot dar... every finish line is the beginning of a new race. :3