sâmbătă, 17 decembrie 2011

Dragă Moş Crăciun...

Am fost cuminte să ştii. Adică într-o oarecare măsură. M-am ţinut de şcoală, încerc ca o fraieră ce sunt să-mi scot mediile acum în ultima săptămână dar voi reuşi, ştii doar că dacă îmi propun ceva îmi iasă. Nu am mai fost subiect de discuţie la toate şedinţele şi diriga începe să aibă o părere mai bună despre mine. Asta merită un Oscar, nu crezi? Am rezolvat-o şi pe asta... promit să nu-i mai aduc toţi morţii pe pământ când e idioată şi vorbeşte aiurea. ( sau cel puţin voi încerca). În rest, ştii şi tu că anul ăsta am avut o decizie foarte aiurea de luat şi am luat-o pe cea bună , sunt sută la sută sigură de asta. Nu-mi aduce vre-un pistol că poate se descarcă din greşeală... Hai, Moşuuuu' , ştii doar că sunt adorabil de aiurită. :o3 Lasând la o parte toate faptele bune sau mai puţin bune pe care le-am făcut, anul acesta nu am de gând să-ţi cer prea multe. Poţi, te rog eu frumos, să aduci un sac de zăpadă, un borcan de vise şi o sacoşă de zâmbete? Dar nu vreau să fie zâmbete false, vreau să fie reale şi venite din suflet. Un suflet împlinit şi fericit. Şi vreau să le împarţi la toată lumea. Să mergem pe stradă şi să vedem oameni care zâmbesc cu adevărat, nu doar se strâmba în încercarea de a schiţa un zâmbet şi au ochii trişti şi goi.
Dacă tot veni vorba, când treci peste oraş poţi te rog să cerni şi un strop din magia Craciunului?  Nu ştiu dacă tu ştii, dar oameni au cam uitat ce înseamnă Crăciunul cu adevărat. Crăciunul din timpurile astea " moderne" se desfăşoară într-un stil haotic. Toată lumea lucrează, e agitată şi într-o luptă continuă cu timpul. Nimeni nu mai ştie de cozonaci făcuţi în casă sau de prăjiturelele tale preferate, care erau atât de bune alături de un pahar de lapte. Să nu te miri dacă nu mai au acelaşi gust, sunt de la magazin. Au oferta, dacă vrei să mergi să-ţi faci şi tu provizii, poate Doamna Crăciun nu mai are nici ea timp să ţi le pregătească.
Te rog, dacă tot vi să-mi aduci şi ceva răbdare, nişte nervi de fier şi ceva mai multă indiferenţă ca să nu mai pun la suflet tot, să nu mai cred toate tâmpeniile şi să nu-mi mai repet greşelile. Moşu' , profit de dărnicia ta dacă îţi cer să-mi aduci şi-un strop de bunătate ca să pot ierta nişte persoane? A mea deja nu mai face faţă.
Anul acesta, după cum bine observi nu prea vreau chestii materiale, vreau doar chestii esenţiale pentru o viaţă drăguţă. Şi nu mi le doresc doar pentru mine. Nu sunt egoistă, le vreau pentru toată lumea.
Cât despre chestii materiale, las totul la alegerea ta. Ştiu ca va fi ceva draguţ.
                                                        Cu drag, Alee! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu