Din dorinţa de a face ceva bine...

Îmi fac mie rău. Tipic. Mereu încerc să salvez prietenii, relaţii de orice fel de fapt, mă implic şi pun suflet ca mai apoi să-mi dau seama că mă lupt cu morile de vânt şi că n-are rost. Şi după fiecare dată când o pătesc mă gândesc de ce dracu' nu pot sta eu pe curu' meu şi să nu-mi pese. Da' uite că nu pot, niciodată nu pot. Cred că asta e ceva care vine la pachet cu mine. Îmi pasă prea mult. Chiar dacă nu las să se vadă niciodată. Poate pentru că nu ştiu să îmi exprim bine sentimentele sau pentru că nu vreau. Şi poate de mult prea multe ori îmi bag nasu' unde nu îmi fierbe oala. Dar eu pur şi simplu nu pot să stau cu mâinile în buzunare fluierând când văd că cineva la care ţin îşi f*te viaţa fără prezervativ. Nu pot şi gata. Totuşi chiar dacă încerc să dau un sfat, sa zic că nu-i bine aşa sau nu fă aia că nu ştiu ce, nu mă bagă nimeni în seamă, sau primesc un "yeah, whatever!". Şi asta e modu' subtil, în modu' urât îmi trântesc în faţă un " Ce dracu' te bagi în viaţa mea?" . Şi uite aşa îmi zic că nu îmi mai pasă, că n-are rost şi că până la urmă nu pot să-mi f*t şi eu viaţa cot la cot cu ei. Wiii... am păţit-o de n ori şi încă o mai fac. Oare când mă învăţ şi eu minte? Niciodată. :]
Cât despre prietenii... Am păţit-o o dată, acum o păţesc iar. Da' de data asta, mie îmi promit că nu mai fac nimic. Că am făcut atunci destule şi pentru ce? Pentru nimic. Ca acum să nu-mi mai pese aproape deloc de acea persoană, chiar dacă stăteam să vorbim ore în şir.
Nu ştiu ce să mai zic, aţi prins voi ideea. :]]