Rânduri, frig, teme, random things.

Yeaaaah... la toţi ne e greu. Am revenit, cu un post banal. Aşa aiurea, mai tipic mie. But whatever. Nu ştiu dacă a-ţi observat [doah, cred că toată lumea a observat :))] da' iarnă îşi cam vâră coada ei aia lungă şi afurisită prin frunzele căzute şi zilele cu o căldură vagă, dar plăcuta de toamnă. Afară aerul de dimineaţă deja e răcoros şi are grijă să îmi pună în funcţiune toate simţurile adormite şi să-mi coloreze obrajii într-o nuanţă rozalie. Dimeniţile mi se par infernale. Atunci când pur şi simplu îmi sună talefonul cu prea cunoscutele versuri care îmi rămân în cap, fredonându-le întreaga zi " We are young..." şi trebuie să mă dezlipesc de căldura şi comoditatea plapumei şi a pernei, când trebuie să deschid ochii sau măcar să încerc să fac aia deoarece dimineţile vreo zece sau cinsprezece minute până îmi termin şi eu visele din timpul somnului care se mai transpun uneori în plan real, sunt absolut ca un trup cu spiritul plecat departe. Sunt atât de adormită mereu încât dacă ai vorbi cu mine, e ca şi cum ai vorbi cu un perete, deşi rişti să nu ţi se audă nici ecoul. Uneori când trebuie să mă ridic din pat, în cap îmi rulează versurile melodiei lui Bruno Mars- The lazy song [ Today I don't feel like doing anything/ I just wanna lay in my bed.]. Mda pe scurt, nu sunt o persoană matinală.
Şi mi-e frig. De când a venit frigul a dat sinceritatea în mine, metaforic vorbind. Mâinile mele parcă sunt sloiuri de gheaţă. Mereu când mă prinde cineva de mână exclamă cu uimre " Ce mâini reci ai!" Eh, hai nu zău? Pe bune, eu nu ştiam... :]] . Dar şi mâinele mele pot fi încălzite de alte mâini, mâinile lor. Pur şi simplu mereu când îi iau de mână emană o căldură atât de plăcută şi familiară. Şi mă strâng tare şi zâmbesc, făcând uneori vreo remarcă de genu' : " Ai sânge de viperă!" , spusă în cel mai prietenesc mod posibil. E ciudat cum o replică aşa veninoasă, poate fi plăcută la auz. Da, poate îmi curge sânge de viperă prin vene, poate sunt infectată cu venin... dar şi veninul este uneori un leac miraculos.
Mi-am început şcoală cum nu se poate mai bine, cu un trei. La engleză pentru un motiv banal. Dar asta e, s-a întâmplat, profa a fost şi ea nesimţită din unele puncte de vedere, dar îmi asum în totalitate partea mea de vină. Hai că mă tot plângeam eu că trec prin generală fără vreun patru sau trei, mnah că mi s-a îndeplinit şi "dorinţa" de a lua o notă mică ca să am ce povesti nepoţiilor. Înafară de asta, sunt într-un continuu balans. Nu mai ştiu nimic. Parcă spectacolul minţii mele s-a încheiat, luminile s-au stins , s-a trans cortina şi am rămas în beznă. Nu are rost să zic că nu ştiu ce vreau de la alţii... eu nu ştiu ce vreau nici de la mine. Am un talent din ăla de-a complica situaţiile rar văzut. N-am încredere în alegerile mele, adică în unele. Până acum m-am ferit pe cât posibil de responsabilităţi sau alegeri care m-ar putea marca într-un fel sau altul. Mereu am fost o persoană nehotărâtă. Şi la cumpărături şi la ce vreau eu de la mine. Poate nu vreau nimic, sau poate vreau totul prin acest nimic. Oare când voi învăţa să am încredere în ce aleg? Să nu mă mai uit în spate? Să nu mă mai întorc din drum , să nu mai încerc să consolidez ceva, ce s-a prăbuşit încă de la fundaţie. Şi ziceam o dată că din moment ce am pus capat la ceva, nu mă mai întorc la acel ceva. M-am întors de trei ori, tot de atâtea ori am plecat, tot de atâtea ori am înjurat şi am pus suflet. Culmea? Nu m-am învăţat minte.
Oare acum , dacă atunci prin august renunţam pur şi simplu şi o continuam pe principiul " Lifes goes on with or without you" , acum mai eram în chestia asta. Nup, nu mai eram.
Mi-e dor să citesc o carte ca lumea. Mi-e dor să pierd şirul orelor afundată în fotoliu, cu soşeţele pufoase în picioare :3 şi-o cioco caldă în mână. Sincer, asta am de gând să fac. Termin Mândrie şi Prejudecată, iar apoi văd eu ce mai bifez de pe lista de lectură. Uneori tind să cred că nu mi-ar ajunge anii de viaţă să termin de citit toate cărţile care mă atrag. Citesc una şi mai apar încă trei interesante, cu coperţile frumos cartonate şi titluri fascinante. Mă bucură totuşi că parcă inspiraţie e acum mai mult de partea mea. Simt o anumite lejeritate după foarte mult timp, în a-mi exprima gândurile şi părerile fără a mă mai încurca în cuvinte. Sper să dureze.