A fost o zi grea.

De ce aş minţi? E greu, în fiecare an e greu. Era mai greu să îmi stăpânesc lacrimile când vedeam cele mai puternice persoane din viaţa mea plângând. Când simţeam unghiile soră-mii înfingându-se în umerii mei şi îi simţeam lacrimile căzând pe gâtul meu. Nu-mi dau seama de ce m-am abţinut să nu plâng. Poate că era lume necunoscută şi îmi păstram masca acea de fetiţă puternică la locul ei. Da, poate asta e. Dar am lăsat doar două lacrimi să-mi cadă. De-a lungul timpului au fost prea multe. Şi prea puţine persoane care chiar să realizeze că nu mi-e uşor. Şi mereu m-am încăpăţânat să îmi şterg singură lacrimile, pentru că niciodată nu mi-a plăcut să fiu privită în alt fel faţă de restul lumii, adică cu milă. Sunt orgoliosă, a naibii de orgolioasă. Dar nu regret chestia asta. Aşa aiurită cum sunt eu, de fiecare dată când mi-e frică sau mi-e greu ascund asta cât de bine pot. Acum că sunt anumite persoane pe care nu le pot minţi e altceva, dar multă lume nu vede mai departe de masca care am grijă să o port tot timpul. Oare o voi putea da vreodată jos? Nu ştiu. Dar acum mă defineşte, am nevoie de ea. Am nevoie ca restul lumii să creadă că sunt optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze chiar dacă zâmbetul meu poate nu de puţine ori e fals şi spălat de lacrimi.
Şi, fuck! Ăsta e principiul după care trăiesc " Toate TREC!" oricât de greu ar părea, oricât de mult te-ar afecta, oricât de mult ai simţi că te afunzi într-un kkt din care nu mai poţi ieşi... gândeşte-te că TREC. Aşa cum momentele frumoase se scurg, aşa o fac şi momentele grele, naşpa şi urâte. Perioada de timp variază doar.