Le înflorim, că deh, aşa-i românul!

Ca doar dacă nu avem poveste interesantă, bună, plapitantă, o facem. Ce mama ei de treabă ? Doar ne descurcăm, că deh suntem români!
Diriga o ştie, că deh, îi plac bârfele. O bârfuliţă mică cu alte doua ţaţe din comitetul din părinţi, la cafeluţă nu face rău. Şi hai să vedem, pe cine şi-au găsit ele să bârfească? Pe mine, normal! Că deh, prea am scăpat eu cu reputaţia curată până pe clasa a şaptea. Şi acum , a naibii da' au cu ce să ma prindă. Şi diriga, scumpa mea dirigintă, le înfloreşte, tată! Pai doar să fie acolo, să nu-şi termine cafeaua prea repede. Şi ce s-a gândit ea? Să zică că eu umblu cu cine nu trebuie , că nu ştiu ce fac, că blah blah blah. Stai aşa, de ce o doare pe ea capul cu cine umblu eu?! Nu înţeleg, de ce mama dracu' îi pasă? De ce nu mă poate lăsa în pace? Chiar nu are nimic mai bun de făcut? Chiar vrea să ajung să o urăsc mai mult decât o fac acum? Şi nu ma luaţi pe mine cu teorii că-mi vrea binele sau nu ştiu ce baliverne d'astea. Că nu e aşa. Pur şi simplu, într-un final m-a prins şi pe mine cu ceva şi profită, pe toate feţele, părţile, lateralele. Atâta a sucit-o şi a rasucit-o până m-a pus într-o lumină proastă. Sper să fie satisfăcută. Sper să doarmă ea bine la noapte, să se bucure de mica ei victorie. Mă rog... lasă, că va fi bine, o rezolv eu şi pe asta. Învăţ acum înainte de vacanţă şi-mi scot unele note de 8 după care nu va mai avea ce să comenteze.
Off... sunt un sac de nervi, plin de sarcasm. Îmi iubesc diriginta, în aşa fel, încât dacă ea ar arde şi eu aş avea o sticlă de apă în mână... aş bea apa din sticlă şi aş admira spectacolul. Hai că deja sunt rea, sunt vorbe spuse la nervi, dar pentru mine, ultima dâră de respect care i-o purtam a fost luată de vânt!
Bye.