miercuri, 23 februarie 2011

La fel de prost ca tine!

Prin titlu mă refer la piesa celor de la B.U.G Mafia. Nu, pentru curioşi, nu ascult. Doar ocazional unele melodii. Mi se pare o tâmpenie să zici că asculţi doar un gen de muzică şi restul sunt toate naşpa. Dar mă rog, asta e alta poveste. Melodia are un mesaj puternic. Mulţi copii din ziua de azi sunt obligaţi să vadă violenţele din familie. Mă bucur din tot sufletul că am fost ferită de asemenea evenimente. Imi amintesc ca o singură dată şi-a luat mama o palmă de la tata şi eram speriată, plângeam... Şi asta s-a întâmplat o dată şi nu a fost grav, dar ce sperietură am tras, numai eu ştiu. Nici nu vreau să mă gândesc ce simt copii care văd asta zilnic. Şi nu doar o palmă, ci bătaie în toată regula. Cu pumni, picioare, căni sparte... E groaznic şi numai să te gândeşti! Mi-e milă. Îmi dau lacrimile când aud de asemenea cazuri. Şi până la urmă copii ăia, majoritatea, o iau pe o cale greşită. Pentru că şi comportamentul violent se deprinde la fel ca şi cei şapte ani de acasă, tot din familie.
Ar trebui să se facă ceva în legătura cu asta. Dar ce? Până la urmă puţine dintre femeile care încasează bătaie zilnic depun plângere la poliţie sau divorţează.... probabil de frică.
Nu ştiu dacă am fost coerentă sau nu, asta e ceea ce văd eu prin ochii încă de copil...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu