Sau lasă...

Îmi bubuie capul. Ştiam eu că e ceva defect prin el. :-j. Cred că iar dau neuronii petrecere pe acolo. Au şi ei liber după o săptămână plină de teste, nu îi judecaţi :]]. Ştii, acum vreau să par amuzantă, poate merge, poate nu, dar adevărul e că am o stare de kkt. Nu sunt genu' care să stea să plângă între patru pereţi afurisiţi. Mereu am considerat că oamenii care plâng sunt slabi. Nu îmi place să plâng, mă consider un om puternic. Dar, până la urmă oricine cedează. Acum consider că nu mai pot; dar va trece şi asta nu mă ţine mult. Nu las eu să mă ţină starea asta de kkt prea mult. Pentru că nu vreau să mă las doborâtă. Pentru că toate trec. Şi pentru că eu sunt aia care îi face pe toţi să zâmbească. Ah, ce s-ar face lumea fără mine?! XD
 "...dar ce se întâmplă când măscăriciul plânge?"
Simplu, nimic pentru că un măscărici nu plânge! Cel puţin nu mult...
Recunosc că mă doare să văd că orice fac nu e bine, că mereu ceva trebuie băgat de vină. Mă doare când invăţ ca o idioată şi primesc un bravo aruncat în vânt. În fond, asta e treaba mea de elev, să învăţ, de ce mai îmi trebuie şi aprecieri pentru munca mea? Aşa gândesc unii... Dar lasă, am ajuns să nu mai îmi pese. Sper că totuşi o dată cu trecerea timpului, nu va mai durea aşa tare. De multe ori am ajuns să cred că sunt cel mai idiot, cretin, tâmpit, leneş, prost... etc om de pe lume. Au avut unii grijă să mă facă să cred asta. Dar lasă... tot de atâtea ori alţii mi-au deschis ochii şi mi-au arătat contrariul.
Pentru prima dată după ceva timp, simt cum îmi curg lacrimilie pe obraji şi mă întreb oare chiar merită? Răspunsul? Nu, nu merită! Încerc să le opresc, dar ele nu vor. Curg în continuare, lăsând dâre umede şi calde în urma lor, apoi căzând pe birou. Mă simt vulnerabilă, nu îmi place. Nu îmi place să-i fie cuiva milă de mine. Deci să nu te pună dracu' să-ţi fie milă. O să-mi treacă, ştiu eu sigur că o să-mi treacă. De ar trece naibii mai repede.
Dar nu îţi fă griji. Mâine voi fi eu, aia care te va face pe tine să zâmbeşti. :]
Bye.