Take a break!

Hai s-o luam în altă ordine de idei... M-am convins şi eu de faptul că nu pot închide blogul, pentru că vreau sau nu vreau, a devenit o mică parte din mine. Multă lume m-a încurajat să nu-l închid, sau să nu mă opresc din a scrie. Poate e timpul să-mi justific alegerea, chiar dacă nu-mi place să dau explicaţii nimănui.
Şi dacă aş fi închis blogul, nu m-aş fi lăsat de scris. Pentru că deja asta e... asta mă defineşte. E singurul lucru care mă ajută să trec peste diferite stări. E modul meu de a mă exprima şi de a-mi exterioriza sentimentele. Deci, o chestie lămurită, nu mă voi lăsa de scris.
A doua chestie, nu închid blogul, nu-l şterg. Dar iau o pauză. Până una alta, am altele pe cap şi chiar nu-mi găsesc inspiraţia necesară cât să concep o postare. Am un an a naibii de încărcat, şi toată lumea e cu gura pe mine, plus că toţi au aşteptări enorme de la mine. Nu-mi place să dezamăgesc. :]
Şi după cum zice profa de mate ( mai zice şi ea o chestie inteligentă din când în când, cu căpuşoru' ei ăla blond) în viaţă trebuie să-ţi stabileşti priorităţiile. Iar eu mi le-am stabilit. În momentul de faţă, blogul nu se află printre primele dintre ele.
E strict o treabă legată de timp. Pentru moment cred că asta m-ar ajuta. Să iau o pauză, ca să mă pot concentra total pe altceva. S-au schimbat destul de multe în ultima perioadă, şi aşa ca o criză de adolescentă neînţeleasă [ nu mă pot abţine de la auto-ironii :)) ] , am nevoie de timp să fac faţă schimbărilor astea sau ce-or fi. Sau poate îmi caut scuze, cine ştie. Mă rog, aveam eu o vorbă...
"Life isn't about finding yourself. Life is about creating yourself. "
Deci, brb, I'm creating myslef.

Las-o balta!

Cred ca am nevoie de o pauza de la blog. Ma gandesc bine de tot daca`l pastrez sau nu.

Need you now!

Ah, hell , voiam să scriu cu totul altceva, dar chiar nu mă simt în stare. Îmi pică ochii pe tastatură de somn.

Isteria anului terminal. [ I ]

Waa.... în sfârşit mai revin şi eu pe aici. Abia am timp să respir, pe bune acum. Am atâtea teme şi de învăţat de nu-mi văd capul. Oricum, nu despre asta vreau să vorbesc.
Azi am făcut pozele de sfârşit de an. Pff... mi s-a cam înfiripat un gol în stomac când am păşit în studio. Îmi tremurau picioarele când mi-am dat seama că de fapt astă e începutul sfârşitului unei etape din viaţa mea. ( şi aveam tocuri , poate şi d-aia ) Toată agitaţia dinainte de poze nu mi-a dat răgaz să îmi dau seama de adevărata lor semnificaţie.  Cu toţii eram prea prinşi să ne luăm haine, pantofi, să ne aranjam, etc. Adică chestii atât de superficiale. Dar aş fi eu mult mai superficială dacă n-aş recunoaşte că m-am simţit  a naibii de bine în pielea mea, îmi revenise încrederea de sine...care uneori mai pleacă pe coclauri la plimbări. Oricum m-am simţit bine.
Fotografii erau de-a dreptul geniali. Creau o atmosferă dezinvoltă în studio în aşa fel încât să te simţi în largul tău când pozezi. La un moment dat, au pus şi manele [:))] făceau glume seci din RObotzi gen " Foooooocăăăă" ; " Da mă Mooo" . Apoi nu pe bune acum, cum să nu te pufnească râsul?
În studio ca-n studio, da' în vestiar era şi mai şi. Eram noi toţi acolo şi ne înţelegeam ca lumea. Genul acela de momente de care să-ţi fie dor mai încolo.Am făcut poze cu aparatele personale, cu telefoanele, cu de toate :]]. La un moment dat mă dureau picioarele de parcă stăteam pe ciobuiri şi am început să merg pe acolo fără pantofi şi râdeam unii de alţii. A fost foarte amuzant.
Aş minţi să zic că nu îmi va fi dor de tot dar... every finish line is the beginning of a new race. :3

Zăpadă.

 

Zăpadă, zăpadă şi iar zăpadă. Mă simt ca la Polu' Nord. Dimineaţa până la şcoală e misiune imposibilă :]]. Îmi place vremea asta într-un fel oarecare. E atât de liniştitor. Vreau pur şi simplu, să stau undeva pe o creangă joasă de copac şi în faţa mea totul să fie alb cât vezi cu ochii. Să stau acolo, să uit de mine. Asta e genul acela de iarnă, descrisă doar în poveşti şi poezii. 

" Seara ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iarăşi.!" - că bine zice Alecsandri.  

Deşi, de-ar fi să revin puţin cu picioarele pe pământ... românii care dau la lopată în fiecare dimineaţă, nu cred că se trezesc recitând versuri de Alecsandri. Am eu aşa o vagă bănuială, nu ştiu de ce. Adică, e foarte plăcut să stai o oră să dai zăpada de pe maşină. După ce ai reuşit în sfârşit, să nu pornească. Să-ţi bagi picioarele şi să iei autobuzu' care surpriză , nu mai circulă. :]] Mă rog, hai că fac exces de ironie. 

Am avut o perioadă relativ încărcată. Olimpiadă de istorie şi pregătirea pentru aia de română mi-au acaparat ceva timp. Mai am sâmbătă româna şi după am scăpat. 

Deja prin oraş apar tot felu' de inimioare, inimuţe, muuuuult roşu şi roz. Oare de ce? Ah, da, mâine e paişpe februarie. Drăguţ, ce să zic. Personal , nu am nimic împotriva Valentine's Day. Sunt multe comentarii de genu' că oricum e o sărbătoare luată de la americani şi ca avem şi noi Dragobetele noastre, dar să fim serioşi, afectează pe cineva cu ceva asta? Că e o zi în plus, care dacă stăm bine să ne gândim nu e marcată cu roşu în calendar şi nici nu e zi liberă. Deci nu mi se pare că afectează cu ceva decursul normal al lucrurilor.  Sincer, mi se pare drăguţ să văd persoane fericite în jurul meu. Persoane care ţin pe bune la cel sau cea de lângă ei. Persoane la care li se poate citi fericirea în ochi. Au ochii luminaţi şi cu o sclipire anume în ei. <3 E cea mai bună dovadă că oamenii sunt capabili şi de sentimente minunate, nu doar de ură şi indiferenţă. Şi poate ziua asta de 14 februarie sau 24 februarie e doar un prilej de a zice tot ce simţi, fără să ţi se pară prea siropos sau melo-dramatic. Totuşi , a nu se înţelege prin asta că doar mâine poţi să-i arăţi cuiva că-ţi pasă de el... asta e o chestie care trebuie arătată în fiecare zi. <3. 

Singură sau cu cineva, tot mi se pare drăguţ. Puţin exagerat pe alocuri şi mult prea comercializat, dar drăguţ.

Love is in the air, everywhere you look around. :-"

Stop ACTA!

Probabil ca mulţi dintre voi aţi auzit de chestia asta. Care nu e nimic altceva decât o îngrădire a libertăţii pe internet. După părerea mea chiar o violare a intimităţii ( adică , wtf, cum îmi controlezi tu mie toate convorbirile, personale de exemplu?!) Urmăriţi filmuleţul, pentru toţi cei care nu ştiu ce înseamnă ACTA şi ce scopuri are. Rog bloggerii să ducă vorba mai departe, pentru că noi suntem NETU'!

Tembelefon.

Că tot mă plictisesc şi mi-e lene să caut subiecte mai consistente, m-am hotarât să fac o leapşa. E preluată de la C.L.M. şi e vorba despre victima tuturor neîndemânărilor mele şi care are o deosebită plăcere să salute podeaua cu primele ocazii  telefonul meu.
1. Ai telefon?
Yeeep. 

2.Ce model?

Samsung Ch@t 335

3. De când foloseşti telefonul mobil?
Heeeh... de prin clasa a doua.
4.Care a fost primul tau telefon mobil?

Chestia asta micuţă care şi-a făcut datoria la mine cam un an şi la mama încă vreo doi sau trei. 

5. Ai renunţa la telefonul pe care-l ai acum?

Momentan nu, îl am doar de juma' de an.

Dau leapşa mai departe la... toţi cei care vor să o ia şi se plictisesc la fel de crunt ca mine! :))